reglare sf [At: SOARE, MAȘ. 33 / Pl: ~lări / E: regla] 1 (Teh) Reglaj. 2 Dirijare. 3 (Mil) Potrivire a tirului unei arme de foc Si: regulare (4). 4 (Pex) Potrivire.

REGLARE, reglări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a regla și rezultatul ei; ansamblul proceselor prin care se realizează sau se reface starea unui sistem tehnic, atunci cînd una sau mai multe dintre mărimile caracteristice ale acestuia s-au abătut de la anumite condiții impuse; reglaj. ♦ (Mil.) Potrivire, fixare (a tirului unui tun, al unei baterii etc.).

REGLARE s.f. Acțiunea de a regla și rezultatul ei; aranjare, potrivire; reglaj. [< regla].

reglare (desp. re-gla-) s. f., g.-d. art. reglării; pl. reglări

reglare (re-gla-) s. f., g.-d. art. reglării; pl. reglări

reglare s. f. (sil. -gla-), g.-d. art. reglării; pl. reglări

REGLÁRE (< regla) s. f. Acțiunea de a regla. ♦ Ansamblu de operații executate cu ajutorul unor dispozitive și legături prin care o mărime fizică a unui proces tehnic sau a unei instalații este adusă și menținută într-o dependență prestabilită față de o altă mărime. Poate fi automată sau manuală. ♦ Ansamblu de operații efectuate asupra unui sistem tehnic înainte de punerea lui în funcțiune, cu scopul stabilirii unor valori prescrise sau optime ale tuturor parametrilor caracteristici elementelor sau funcționării sistemului respectiv.

REGLARE s. 1. (TEHN.) aranjare, potrivire, reglaj. (~ unui aparat electric.) 2. v. dirijare.

REGLARE s. 1. (TEHN.) aranjare, potrivire, reglaj. (~ unui aparat electric.) 2. dirijare, îndrumare. (~ circulației pe străzi.)

Reglare ≠ dereglare