RUDIMENT, rudimente, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Primele noțiuni, noțiunile elementare ale unei științe, ale unei arte. În ultimul sfert de veac, zeci de națiuni ale Uniunii Sovietice, pînă azi în pustiul izolării, și-au creat un alfabet și rudimente de literatură. SADOVEANU, E. 189. Dar cu toată buna lor voință... nu cunoșteau nici rudimentele artei dramatice. NEGRUZZI, S. I 343. 2. Organ care abia începe să se formeze sau care a rămas nedezvoltat; început. Rudiment de coadă.

RUDIMENT s.n. 1. (Biol.) Organ abia vizibil, în formare sau nedezvoltat; început. 2. (Fig.; de obicei la pl.) Elementele prime ale unei teorii, ale unei arte etc. [Pl. -te, -turi. / < fr. rudiment, lat. rudimentum].

RUDIMENT s. n. 1. (pl.) primele noțiuni ale unei științe, arte etc. 2. (biol.) organ rudimentar. (< fr. rudiment, lat. rudimentum)

RUDIMENT ~e n. 1) biol. Organ rudimentar. 2) mai ales la pl. fig. Ansamblu de noțiuni elementare dintr-un anumit domeniu. /<fr. rudiment, lat. rudimentum

rudiment n. 1. primele noțiuni ale unei științe: rudimentele limbei latine NEGR.; 2. în istoria naturală, organ redus la cele mai mici dimensiuni: un rudiment de coadă.

*rudimént n., pl. e (lat. rudimentum, d. rudis, brut, grosolan). Primele elemente saŭ noțiunĭ: rudimentele limbiĭ latine, ale picturiĭ. Primele lineamente ale structuriĭ organelor, organ redus: un rudiment de coadă. Lineamente generale asemenea: această casă are rudimente de stil bizantin.

rudiment s. n., pl. rudimente

rudiment s. n., pl. rudimente

rudiment s. n., pl. rudimente

RUDIMENT s. v. organ rudimentar.