RUMENEALĂ, (2, 3) rumeneli, s. f. 1. Culoare rumenă, roșeață. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori de culoare galbenă (Potentilla procumbens). [Pl. și: (2,3) rumenele] – Rumeni + suf. -eală.

rumeneală sf [At: ANON. CAR / V: (reg) ~min~, rom~, românele sfp, ~nea, ~minea, ~mânea / Pl: ~eli, ~ele / E: rumen² + -eală] 1 Culoare rumenă (1) Si: îmbujorare, roșeală (1), (îrg) rumeneață. 2 Fard roșu Si: (pop) roșeală (2). 3 Culoare roșu-aprins Si: trandafiriu. 4 (Rar) Căldură (5). 5 (Bot; reg) Roibă¹ (4) (Potentilla procumbens). 6 (Bot; reg; mpl; îf rumenea) Roibă¹ (1) (Rubia tinctorum). 7 (Bot; reg) Iarba-șarpelui (Echium vulgare). 8 (Bot; reg) Cârmâz (2) (Phytolacca americana).

RUMENEALĂ, (2, 3) rumenele, s. f. 1. Culoare rumenă, roșeață. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori de culoare galbenă (Potentilla procumbens). – Rumeni + suf. -eală.

RUMENEALĂ, rumeneli, s. f. 1. Culoare rumenă, roșeață. Norod cu ghioage ghintuite și cu coase – furnicau prin rumeneala zorilor. SADOVEANU, P. 8. Văzu pe masa lui mîncări de-acele ce merg la inimă și aduc rumeneala-n față. GANE, N. III 26. Atunci rumeneala plăcutei fecioare Pe față-i luci Ca sîngele mierlei, ce p-alba ninsoare Voios ar stropi. BOLINTINEANU, O. 84. ◊ (Poetic) A rupt crinilor frăgezimea și albeața, iar trandafirilor rumeneala lor și le-a pus pe fața ei. HOGAȘ, DR. II 144. 2. (Popular, mai ales la pl.) Dresuri, suliman, fard. (Cu pronunțare regională) A Nastei frumuseță e-n șipuri și cutii, Albeața, rumineala o cumpără din tîrg. NEGRUZZI, S. II 208. Te cunoști, lele, pe frunte, C-ai pus rumenele multe. ȘEZ. XXIII 35. Albă ești, frumoasă ești; Dar ești albă de albele, Roșie de rumenele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 439.

RUMENEALĂ ~eli f. 1) Culoare rumenă; roșeață. 2) mai ales la pl. pop. Produs cosmetic pentru rumenit; fard de culoare roșie. /a rumeni + suf. ~eală

rumeneală f. 1. coloarea roșie a obrajilor; 2. suliman; 3. pl. Tr. Bot. roibă.

rumeneálă f., pl. elĭ (d. rumenesc; sîrb. rumenilo, roșeață, suliman roș; pol. rumienidlo). Roșeața sănătoasă a obrazuluĭ. Coloarea uneĭ pînĭ saŭ fripturĭ bine prăjite. O plantă erbacee rozacee care are tulpina tîrîtoare și crește pin tufișurĭ și pădurĭ umede (potentilla procumbens orĭ tormentilla reptans). Suliman roș (pl. vechĭ rumenéle [cp. cu gălbenele], ca’n P. P. V. carmin). Pl. (rumenele). Roĭbă.

romănele sfp vz rumeneală

romeneală sf vz rumeneală

rumânea sf vz rumeneală

rumenea sf vz rumeneală

ruminea sf vz rumeneală

rumineală sf vz rumeneală

!rumeneală (pop.) s. f., g.-d. art. rumenelii; (farduri; plante) pl. rumeneli

!rumeneală s. f., g.-d. art. rumenelii/rumenelei; (farduri, plante) pl. rumeneli/rumenele

rumeneală s. f., g.-d. art. rumenelei; pl. rumenele

RUMENEALĂ s. f. ~ (din rumeni + suf. -eală, sl. rumĕnilo)

RUMENEALĂ s. 1. v. roșeață. 2. (BOT.; Potentilla procumbens) (reg.) roibă.

RUMENEALĂ s. 1. îmbujorare, împurpurare, roșeală, roșeață, (înv. și pop.) rumeneață, (reg.) rujă. (~ din obraji.) 2. (BOT.; Potentilla procumbens) (reg.) roibă.

RUMENELE s. pl. v. garanță, otrățel, pațachină, roibă.

rumenele s. pl. v. GARANȚĂ. OTRĂȚEL. PAȚACHINĂ. ROIBĂ.