rânjet sn [At: BOLLIAC, O. 197 / Pl: ~e / E: rânji + -et] 1 Grimasă de batjocură, de răutate, de prostie etc., care descoperă dinții Si: rânjeală (1), rânjire (1), rânjitură (1). 2 Râs sau zâmbet răutăcios, sarcastic Si: (liv) ricanare, rânjeală (2), rânjet (2). 3 Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, constând din arătarea colților.

RÂNJET ~e n. 1) (la oameni) Zâmbet sarcastic, care descoperă dinții și schimonosește fața. 2) (la unele animale) Arătare a dinților, însoțită de obicei de sunete caracteristice, vădind o amenințare. /a rânji + suf. ~et

RÎNJET, rînjete, s. n. Grimasă de batjocură sau de răutate, care strîmbă figura și descoperă dinții; rîs sau zîmbet răutăcios, sarcastic. Rînjetul lui Todericiu se adînci. VORNIC, P. 21. Nu mai vedea rînjete, ci numai chipuri senine. TUDORAN, P. 337. După o secundă de șovăire, îi înfruntă privirea cu un rînjet obraznic. REBREANU, R. II 195. ◊ Fig. Ferestruicile se strîmbau într-un rînjet. CAMILAR, N. I 19. ♦ Manifestare de furie sau de amenințare la unele animale, constînd din arătarea dinților. Încercă să rîdă, dar rîsul fu ca un rînjet de cîine bătut. C. PETRESCU, C. V. 146.

rînjet n., pl. e. Iron. Rînjitură, strîmbătura celuĭ care rînjește.

rânjet s. n., pl. rânjete

rânjet s. n., pl. rânjete

rânjet s. n., pl. rânjete

RÂNJET s. rânjeală, rânjire, rânjitură, (livr.) ricanare.

RÎNJET s. rînjeală, rînjire, rînjitură, (livr.) ricanare.