râvnire sf [At: CORESI, EV. 47 / V: (înv) răv~, rev~, (reg) râmn~, rămn~ / Pl: ~ri / E: râvni] 1 Dorință (2). 2 (Înv) Credință (3). 3 (Înv) Patimă. 4 (Înv) Invidie. 5 (Înv) Mânie. 6 Pedeapsă.

râvnire f. aspirațiune: o prostatică râvnire la mărire! OD.

rămnire sf vz râvnire

răvnire sf vz râvnire

râmnire sf vz râvnire

revnire sf vz râvnire

RÂVNIRE s. v. aspirație, chef, ciudă, credință, cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, dispoziție, dor, dorință, evlavie, gelozie, gust, invidie, năzuință, necaz, pică, pietate, pioșenie, piozitate, pizmă, plac, plăcere, poftă, pornire, ranchiună, religiozitate, râvnă, smerenie, tendință, vis, voie, voință, vrere.

rîvnire s. v. ASPIRAȚIE. CHEF. CIUDĂ. CREDINȚĂ. CUCERNICIE. CUVIOȘENIE. CUVIOȘIE. DISPOZIȚIE. DOR. DORINȚĂ. EVLAVIE. GELOZIE. GUST. INVIDIE. NĂZUINȚĂ. NECAZ. PICĂ. PIETATE. PIOȘENIE. PIOZITATE. PIZMĂ. PLAC. PLĂCERE. POFTĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ. RELIGIOZITATE. RÎVNĂ. SMERENIE. TENDINȚĂ. VIS. VOIE. VOINȚĂ. VRERE.

RÎVNIRE s. f. (ȚR) Dușmănie, ură. Și văzînd jidovii gloatele să împlură de rîvnire. NT 1703, 107^r. Etimologie: rîvni. Vezi și rîvni. Cf. alean (2), alenie, alenșig (2), b ă s ă u (2), m ă r a z, z a v i s t i e.