răcovină sf [At: CIHAC, II, 302 / V: racoimă, racoi~, rac-, racui~, răcăi~, răciuină, răciună, răcohi~, răcoi~, răcui~, răncuină, recoi~, recori-, rec~, rocori~, rocoti~, roc~, rogoi~ / Pl: ~ne / E: nct] 1 Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu flori albe, cu petalele mai scurte decât sepalele și cu fructul o capsulă lunguiață, folosită în medicina populară Si: (reg) aurică, coadă (110) ~-de-găină, cuișoriță (6), ghețișoară, iarba-găinii, rocotel (2), rocoviță, roghină, scânteiuță, steluță-albă (Stellaria media). 2 Rocoțea (1) (Stellaria graminea). 3 (Reg; șîc rocoină-roșie) Scânteiuță (Anagallis caerulea). 4 (Bot; reg) Mierluță (Alsine nerva). 5 (Mun; Olt) Plantă erbacee din familia mbiaceelor, cu frunze moi și flori albe, folosită în medicina populară Si: floarea-Sfântului-Ion, sânziana (Galium rotundifolium). 6 (Reg) Busuioc-de-câmp (Galinsoga quadriradiata). 7 (Reg; șîc rocoină-grasă) Busuioc-sălbatic (Galinsoga parviflora).

RĂCOVINĂ ~e f. Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare și păroasă, cu frunze alungite, cu flori mici albe și cu fructul o capsulă. [G.-D. răcovinei] /Orig. nec.

răcovínă și rocovínă f., pl. e (sîrb. rus. rákovina, găoace, scoĭcă, d. rak, rac). Numele unor plante numite și: 1. merluță (álsine verna, álsine caespitosa saŭ arenaria verna), care crește pin pășunĭ petroase; 2. rocoțel (stellaria media saŭ álsine media), pe ale căreĭ semințe le caută păsările și maĭ ales găinile; 3. ochișor, scînteĭuță (anagallis arvensis). – Și -oínă.

racoimă sf vz răcovină

racoină sf vz răcovină

racovină sf vz răcovină

racuină sf vz răcovină

răcăină sf vz răcovină

răciuină sf vz răcovină

răciună sf vz răcovină

răcohină sf vz răcovină

răcoină² sf vz răcovină

răcuină² sf vz răcovină

răncuină sf vz răcovină

recoină sf vz răcovină

recorină sf vz recovină

recovină sf vz răcovină

rocoină sf vz răcovină

rocotină sf vz răcovină

rocovină sf vz răcovină

rogoină sf vz răcovină

ROCOINĂ s. f. v. răcovină.

rocoínă, V. răcovină.

răcovină s. f., g.-d. art. răcovinei; pl. răcovine

răcovină s. f., g.-d. art. răcovinei; pl. răcovine

răcovină s. f., g.-d. art. răcovinei; pl. răcovine

RĂCUÍNĂ s. f. Mică plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu tulpină fragilă, frunze verticilate și flori albe sau albe-verzui, dispuse în panicule (Galium rotundifolium). Crește în păduri.

RĂCOVINĂ s. (BOT.; Stellaria media) (reg.) aurică, cuișoriță, ghețișoară, rocoțel, scânteiuță, coadă-de-găină, iarba-găinii, iarbă-de-păsări, steluța-fetei, steluță-albă.

RĂCOVINĂ s. v. mierluță, rocoțea, scânteioară, scânteiuță.

RĂCOVINĂ s. (BOT.; Stellaria media) (reg.) aurică, cuișoriță, ghețișoară, rocoțel, scînteiuță, coadă-de-găină, iarba-găinii, iarbă-de-păsări, steluța-fetei, steluță-albă.

răcovină s. v. MIERLUȚĂ. ROCOȚEA. SCÎNTEIOARĂ. SCÎNTEIUȚĂ.

RĂCUINĂ s. (BOT.; Galium rotundifolium) sânziană, (reg.) floarea-sfântului-Ion.

RĂCUINĂ s. (BOT.; Galium rotundifolium) sînziană, (reg.) floarea-sfîntului-Ion.

răcoină¹ s.f. (reg.) pânză din care se fac saltele.

răcuină, răcuine, s.f. – (reg.; bot.) Plantă erbacee târâtoare, cu flori albe (Anagallis arvensis L.); scânteuță: „Paștem numai răcuină / Și bem apă din fântână” (Bilțiu, 1990: 22). Se utiliza în medicina populară veterinară (Borza, 1967, 18). – Var. a lui racovină (DEX, MDA); din sl. rakovina (DER).

răcuină, -e, s.f. – (bot.) Plantă erbacee târâtoare, cu flori albe (Anagallis arvensis L.) Scânteuță: „Paștem numai răcuină / Și bem apă din fântână” (Bilțiu 1990: 22). Se utiliza în medicina populară veterinară (Borza, 1967, 18). – Din sl. rakovina (DER).