răpune [At: M. COSTIN, ap. GÎDEI / V: (îrg) rep~ / Pzi: răpun, răpui / Cj și: să răpui, (înv) 3 să răpune / Ps: răpusei / Par: răpus / E: ml reponere] 1-2 vtr (Îvp) A (se) pierde. 3-4 vtr (Îvp) A (se) distruge (1-2). 5 vt (Îe) A ~ (ceva) din vedere A pierde din vedere. 6 vr (Îe) A se ~ din ochii cuiva A nu mai putea fi văzut. 7 vr (Îe) A-și ~ capul (sau viața, zilele) A-și pierde viața. 8 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de zile A omorî. 9 vt (În credințe religioase; îe) A ~ (cuiva) sufletul A face pe cineva să păcătuiască. 10-11 vtr (Reg) A (se) rătăci. 12 vt A ucide. 13-14 vtr (Fig) A pune capăt (la ceva) Si: a (se) sfârși. 15 vi A dispărea. 16-17 vri A muri. 18 vr (Rar) A se sinucide. 19 vr A-și cheltui toate puterile făcând ceva. 20 vt A învinge. 21 vt A subjuga. 22 (Fig) A copleși (11). 23 (Fig) A doborî (11). 24 vt A învinge într-o luptă de idei. 25 vt A întrece.

RĂPUNE, răpun, vb. III. (Astăzi mai ales popular) 1. Tranz. A lua cuiva viața, a ucide, a omorî; (sens atenuat) a doborî, a distruge, a înfrînge. În scurt timp e răpus de o congestie pulmonară. SADOVEANU, E. 231. N-ai putut răpune Destinul ce-ți pîndi făptura. ARGHEZI, V. 117. Cu valul vremilor ce curg Atîtea cîntece s-au dus, Și valul vremilor ce curg Atîtea cîntece-a răpus. GOGA, P. 22. Să vie la ocnă și să spuie: eu am răpus pe taica. CARAGIALE, O. I 266. ◊ (Cu complementul «capul», «viața», «zilele», fig. «inima») Păgînii au răpus capul lui Ion-vodă. SADOVEANU, O. I 489. Frigurile bălții și oftica răpuneau tot vieți fragede. I. BOTEZ, ȘC. 86. Că cu cine-am petrecut Mi s-a dus, măre, s-a dus, Inimioara mi-a răpus. ANT. LIT. POP. I 134. Copilaș cu cal de foc! Oprește negrul pe loc Că-i pică potcoavele Și-ți răpune zilele. ALECSANDRI, P. P. 107. ♦ Refl. A-și pierde viața, a-și găsi moartea. Inima-i zvîcnește tare, viața-i parcă se răpune. EMINESCU, O. I 84. Radu-vodă... se răpusese de o groaznică și cumplită boală. ODOBESCU, S. I 70. Pe Cerna-n sus mulți voinici s-au dus... Și toți s-au răpus. TEODORESCU, P. P. 415. ◊ Refl. reciproc. Bizantinii se ucideau, mama pe fiul, fiul pe tată... dar nicicînd nu se răpuneau fără sfînta împărtășanie. DELAVRANCEA, O. II 160. ♦ A învinge într-o luptă de idei; a convinge. A avut mult bucluc și vorbă cu oamenii; dar, cum i-i obiceiul lui, i-a răpus pe toți și i-a împăcat. SADOVEANU, B. 37. 2. Refl. (Rar) A se sinucide. Sărăcuț de maica mea!... S-a răpus domnul [inginer]. ODOBESCU, S. III 189. – Forme gramaticale: perf. s. răpusei, part. răpus. – Prez. ind. și: răpui (SADOVEANU, O. VIII 218, DELAVRANCEA, O. II 121, TEODORESCU, P. P. 315).

A RĂPUNE răpun tranz. pop. 1) (ființe) A lipsi de viață; a omorî; a ucide; a mântui; a sfârși. A fost răpus de un glonț. 2) fig. (inamici, adversari) A învinge, nimicind complet. /<lat. reponere

răpune v. 1. a omorî, a prăpădi: lupul a răpus boii; 2. a muri: Radu Vodă se răpusese de o cumplită boală OD.; 3. a pierde: moșia să-și răpue PANN; 4. fig. a dispare: a cărui origină ’n secoli s’a răpus GR. AL. [Lat. REPONERE, a pune de o parte, a pune în mormânt].

repune² v vz răpune

răpún, -pús, a -púne v. tr. (lat. repóno, -ónere, pun la loc, liniștesc; it. riporre, pv. vfr. rebondre, sp. reponer, pg. repór, V. pun). Vechĭ. Perd: a răpune averea. Azĭ. Dobor, înfrîng, înving, ucid, prăpădesc: dușmanu, boala l-a răpus.

răpune (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpun, 2 sg. răpui, 3 sg. răpune, perf. s. 1 sg. răpusei, 1 pl. răpuserăm, m.m.c.p. 1 pl. răpuseserăm; conj. prez. 1 sg. să răpun, 3 să răpună; ger. răpunând; part. răpus

răpune (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpun, 2 sg. răpui, 1 pl. răpunem, perf. s. 1 sg. răpusei, 1 pl. răpuserăm; conj. prez. 3 să răpună; ger. răpunând; part. răpus

răpune vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpun, perf. s. 1 sg. răpusei, 1 pl. răpuserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. răpună; ger. răpunând; part. răpus

răpune (ind. prez. 1 sg. răpun, conj. răpună)

răpun, -pună 3 conj., -pusei 1 aor.

răpune (răpun, răpus), vb. – 1. A învinge, a întrece. – 2. A pierde, a face să piardă. – 3. A extermina, a anihila, a suprima. – 4. A ucide. – 5. (Refl.) A muri. Lat. rĕpōnĕre (Pușcariu 1436; Candrea-Dens., 1466; REW 7225), cf. it. rippore, prov. repondre, sp. reponer, port. repôr. – Der. răpuitor, adj. (care ucide).

RĂPUNE vb. v. asasina, bate, birui, copleși, covârși, cuprinde, distruge, împovăra, înfrânge, întrece, învinge, năpădi, nimici, omorî, potopi, prăpădi, răzbi, sfărâma, suprima, ucide, zdrobi, zvânta.

răpune vb. v. ASASINA. BATE. BIRUI. COPLEȘI. COVÎRȘI. CUPRINDE. DISTRUGE. ÎMPOVĂRA. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. NĂPĂDI. NIMICI. OMORÎ. POTOPI. PRĂPĂDI. RĂZBI. SFĂRÎMA. SUPRIMA. UCIDE. ZDROBI. ZVÎNTA.