răsculare sf [At: IST. CAROL XII, 37^r/18 / S și: res~ / Pl: ~lări / E: răscula] 1 Ridicare a maselor împotriva unei nedreptăți, a exploatării etc. Si: răscoală¹ (1). 2 (Fig) Indignare.

RĂSCULARE, răsculări, s. f. (Neobișnuit) Acțiunea de a (se) răscula; răscoală, răzvrătire. Am asistat la înființarea Societății literare și a societății Frăția și la răscularea de la 1848. GHICA, S. A. 41.

răsculare f. rebeliune. [V. răsculà].

răsculare (rar) s. f., g.-d. art. răsculării

răsculare (rar) s. f., g.-d. art. răsculării

răsculare s. f., g.-d. art. răsculării

RĂSCULARE s. v. răscoală.

RĂSCULARE s. răscoală, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, revoltă, (livr.) sedițiune, (înv. și pop.) rebelie, (pop. și fam.) tevatură, (pop.) revoluție, ridicare, sculare, (înv.) burzuluială, răzvală, rocoș, rocoșeală, rocoșenie, rocoșire, rocoșit, rocoșitură, zaveră, (înv., prin Mold.) bont, (turcism înv.) zulum, zurba, zurbalîc, (fig.) tulburare. (~ a maselor.)