răsucitură sf [At: ATILA, P. 34 / Pl: ~ri / E: răsuciri + -tură] 1 (Mpl) Fiecare dintre întorsăturile, în formă de spirală, pe care le capătă firul prin răsucire (1). 2 Șerpuitură. 3 Îndoitură. 4 Rotire (4).

RĂSUCITURĂ, răsucituri, s. f. Fiecare dintre întorsăturile, în formă de spirală, pe care le capătă firul prin răsucire. ♦ Fiecare dintre cotiturile unui drum. Nu-și poate închipui cineva ce sucituri și răsucituri sînt făcute în hotarul țării de prin acești munți. I. IONESCU, M. 36. ♦ Fel, mod de a răsuci un fir.

RĂSUCITURĂ ~i f. 1) Învârtire în jurul lui însuși sau în jurul unui obiect. ~ de fus. 2) Parte răsucită de ceva. 3) Mod de a răsuci firele. 4) Fiecare dintre întorsăturile unui corp care descrie o mișcare de rotație. /a se răsuci + suf. ~tură

răsucitură s. f., g.-d. art. răsuciturii; pl. răsucituri

răsucitură s. f., g.-d. art. răsuciturii; pl. răsucituri

răsucitură s. f., g.-d. art. răsuciturii; pl. răsucituri

RĂSUCITURĂ s. 1. v. răsucire. 2. v. încovoietură. 3. v. spiră. 4. v. cotitură.

RĂSUCITURĂ s. 1. învîrtire, învîrtit, răsuceală, răsucire, răsucit, suceală, sucire, sucit, sucitură. (~ unui fir textil.) 2. încovoietură, indoitură. (~ unei bare.) 3. spirală, spiră. (~ a unui arc.) 4. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, ocol, serpentină, sinuozitate, șerpuire, șerpuitură, (rar) îndoitură, (pop.) cîrmeală, cîrnitură, întorsură, sucitură, (Olt. și Ban.) covei. (~ a unui drum.)