RĂSĂRIRE s. f. Acțiunea de a răsări și rezultatul ei. – V. răsări.

răsărire¹ sf [At: MINEIUL (1776), 94 2/21 / S și: res~ / Pl: ~ri / E: răsări¹] 1 (D. plante) Încolțire. 2 (Pex) Creștere (2). 3 (Înv; pan; d. ființe) Naștere. 4 (Șîs ~a soarelui) Momentul când răsare (14) soarele Si: răsărit¹ (3). 5 (Rar) Parte a orizontului unde răsare soarele Si: est (1), răsărit¹ (5). 6 Ivire. 7 Tresărire.

răsărire² sf [At: LM / Pl: ? / E: răsări²] (Reg) 1 Rătăcire (1) (a drumului). 2 Desprindere de întreg.

RĂSĂRIRE, răsăriri, s. f. Acțiunea de a răsări și rezultatul ei. – V. răsări.

RĂSĂRIRE, răsăriri, s. f. Acțiunea de a răsări și rezultatul ei. 1. (În concurență cu răsărit) Apariția unui astru pe cer. Aștepta în liniște, cum aștepți răsărirea soarelui și coacerea fructelor bătute de razele lui. SLAVICI, O. II 52. Tu nici nu știi, a ta apropiere Cum inima-mi de-adînc o liniștește, Ca răsărirea stelei în tăcere. EMINESCU, O. I 120. Bucuria ce avea Robinson privind răsărirea soarelui. DRĂGHICI, R. 61. 2. Încolțirea semințelor și ivirea plantei deasupra pămîntului. În grădinuță urmăresc răsărirea florilor. SADOVEANU, O. IV 397. 3. (Astăzi rar) Tresărire. Și-n somn, cu răsărire, își spunea amărăciunea sufletului pătimaș. DACIA LIT. 146.

răsărire s. f., g.-d. art. răsăririi

răsărire s. f., g.-d. art. răsăririi

răsărire s. f., g.-d. art. răsăririi

RĂSĂRIRE s. 1. v. răsărit. 2. v. germinație.

RĂSĂRIRE s. 1. răsărit. (~ lunii.) 2. (BOT.) germinare, germinație, încolțire, încolțit, răsărit. (~ unei plante.)

Răsărire ≠ apunere, asfințire