opțiuni
  • info

16 definiții pentru răzbun

din care

Explicative DEX

RĂZBUN s. n. 1. (Înv.) Liniște, pace. 2. (Rar) Răzbunare. – Din răzbuna (derivat regresiv).

RĂZBUN s. n. 1. (Înv.) Liniște, pace. 2. (Rar) Răzbunare. – Din răzbuna (derivat regresiv).

răzbun3, ~ă a [At: GLOSAR REG. / Pl: ~i, ~e / E: răz- + bun] (Reg) Foarte bun.

răzbun1 sm [At: DLR / Pl: ~i / E: răs- + bun] (Rar) Răzbunic.

răzbun2 sn [At: MOXA, 405/36 / E: pbl răzbuna] 1 (Îrg; adesea precedat de „a avea”, „a da”, „a cere” etc.) Odihnă. 2 Păsuire. 3 (Reg) Vreme frumoasă. 4-5 (Rar) Răzbunare (1-2).

RĂZBUN s. n. 1. (Învechit și popular; în expr.) A da răzbun = a da pace. Foamea... nu-i da răzbun. CONTEMPORANUL, VII 389. 2. (Neobișnuit) Răzbunare. Și-i dulce să-ți stîmperi Sufletul ars de răzbun. COȘBUC, AE. 43.

1) răzbún n., pl. urĭ (d. răzbun 2). Est. Rar. Răgaz, răspas: dușmaniĭ nu-ĭ da răzbun (Nec. Let. 2, 253, și Neam. Rom. Lit. 2, 810). Maram. Voĭe bună, veselie: La Paște și Crăcĭun Toată lumea-ĭ cu răzbun (P. P.). Timp frumos, senin.

răsbun n. odihnă, pace: foamea nu-i dedea răsbun. [Abstras din răsbunà].

Ortografice DOOM

răzbun (înv., rar) s. n.

răzbun (înv., rar) s. n.

răzbun s. n.

răzbun.

Sinonime

RĂZBUN s. v. amânare, astâmpăr, calm, liniște, odihnă, pace, păsuială, păsuire, răgaz, răzbunare, răzbunic, repaus, străbunic, tihnă.

răzbun s. v. AMÎNARE. ASTÎMPĂR. CALM. LINIȘTE. ODIHNĂ. PACE. PĂSUIALĂ. PĂSUIRE. RĂGAZ. RĂZBUNARE. RĂZBUNIC. REPAUS. STRĂBUNIC. TIHNĂ.

Regionalisme / arhaisme

răzbún, s.n. Liniște, pace, voioșie: „La Paște și la Crăciun / Toată lumea-i cu răzbun” (Brediceanu, 1957: 166). – Der. regr. din răzbuna (DEX, MDA).

răzbun, s.n. – Liniște, pace, voioșie: „La Paște și la Crăciun / Toată lumea-i cu răzbun” (Brediceanu, 1957: 166). – Der. regr. din răzbuna (Scriban, DEX, MDA).

răzbun, s.n. – (înv.) Liniște, pace, voioșie: „La Paște și la Crăciun / Toată lumea-i cu răzbun” (Brediceanu 1957: 166). – Der. regr. din răzbuna (DEX).

Intrare: răzbun
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răzbun
  • răzbunul
  • răzbunu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • răzbun
  • răzbunului
plural — —
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

răzbunsubstantiv neutru

  • 1. învechit Liniște, pace. DEX '09 DEX '98
    sinonime: liniște pace
    • chat_bubble popular A da răzbun = a da pace. DLRLC
      • format_quote Foamea... nu-i da răzbun. CONTEMPORANUL, VII 389. DLRLC
  • 2. rar Răzbunare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: răzbunare
    • format_quote Și-i dulce să-ți stîmperi Sufletul ars de răzbun. COȘBUC, AE. 43. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.