simcea^[1] sf vz smicea

SÎMCEA, sîmcele, s. f. (Învechit și popular) Vîrf (de cuțit). Și dealul Garabeului Era înalt și ascuțit Ca o sîmcea de cuțit. La CADE. O știut un munte mare, ascuțit ca o sîmcea de cuțit. ȘEZ. I 177.

SÎMCEA, sîmcele, s. f. (Pop.) 1. Vîrf (de cuțit). 2. Pisc, vîrf de munte. – Lat. senticella.

sîmceá f., pl. ele (cp. cu lat *senticella, dim. d. sentis, tufă de spinĭ, și cu rom. zimțea). Vechĭ. Vîrf (de băt, de săgeată, de munte). Fig. Capăt, sfîrșit: simceaŭa învățăturiĭ (Și simicea). Azĭ Mold. (sîmicea). Partea fusuluĭ pe care o țiĭ în mînă. Lama cuțituluĭ. Cuțit cizmăresc de tăĭat pelea. Trans. Briceag, cuțitaș, lanțetă (La Vicĭu sămcea). Olt. Pl. Zorĭ: simcelele zileĭ.

sâmcea, -cele.

sîmcea (-ele), s. f. – 1. Dorn, priboi. – 2. Cioc, clonț, vîrf, culme. – 3. (Olt., Trans.) Briceag, brișcă. – 4. (Olt.) Zori de zi, auroră. – Var. simcea. Lat. *summĭcēlla (Candrea, Bul. Soc. Fil., I, 28; Candrea; Rosetti, I, 171) de la summa „vîrf”. Mai înainte a fost legat de un dacic σαμψηρα (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 239), și de lat. *sentĭcēlla (Cihac, I, 254; Koerting 860; Pușcariu 1589, REW 6823). – Der. sîmcela, vb. refl. (a se ivi zorile); sîmcelat, adj. (ascuțit, subțire); sîmcelos, adj. (țuguiat); sîmci, vb. (Olt., a se toci).

SÂMCEA s. v. creastă, creștet, culme, pisc, stricnea, vârf.

SÂMCELE s. pl. v. zori.

sâmcele s. pl. v. ZORI.

sîmcea s. v. CREASTĂ. CREȘTET. CULME. PISC. STRICNEA. VÎRF.

SÎMCEA s. f. (Mold., Ban., Trans. SV) Vîrf ascuțit sau tăios al unor obiecte; pisc, creștet. A: Greu îți iaste ție a călca în simceao țepiei? AP. 1646, 29^r. Carii lăcuiesc pre piatră din simceaua munților striga-vor. DP, 10^v. De multe ori ce sinceaoa suletii n-au pătruns cuvîntul umilit au domolit. CI, 171; cf. VARLAAM; DOSOFTEI, VS; DP, 8^r; CD 1698, 221; CI, 169, 174; CD 1770, 26^r. O Fig. La cel mai vîrtos împotrivnic simceaoa condeiului să întoarcem. CANTEMIR, HR. Robesc pre muierușcile ceale îngreuiate cu păcat, precum împrotiva sîmcealii firești a călca nu pot. ÎP, 31^r-32^r. C: Sĕmcsè. Acumen. Cuspis. AC, 367. ◊ Fig. Să le răbdăm cu răbdare mare de pace, gîndind că-i cu greu în sîmceaua strămurării azvîrli. SA, 11^v. // B: Cu greu-ți iaste a călca în sîmcea ? AP. 1683, 11{r}; cf. BIBLIA (1688) ; AP. 1704, 10^r. ♦ (Mold.) Fig. Limită, punct extrem pînă Ia care se poate ajunge. Sosind la sîmceaua vîrstei . . . răpăosă cătră Domnul. DOSOFTEI, VS. Toată simceaoa minții iaste la nevoie lesnirea a nimeri și la lesnire ele nevoia fără veste tare a să păzi. CI, 100. Variante: sîmcea (VARLAAM: AP. 1646, 29^r; AP. 1683, 11^r; DP, 10^v; CD 1698, 22^r; AP. 1704, 10^r; CI, 100, 169, 174; CANTEMIR, HR.), sincea (CI, 171). Etimologie: lat. senticella. Cf. smicea. Cf. țeanchi (1), vig.