sărbătorire sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~iri / E: sărbători] 1 Organizare a unei sărbători (1). 2 Participare la o sărbătoare (1). 3 (Pex) Serbare (publică sau particulară) Si: festivitate, petrecere, (asr) sărbătoare (20), (înv) sărbătorie (3).

SĂRBĂTORIRE, sărbătoriri, s. f. Faptul de a sărbători; serbare. Au venit la sărbătorirea scriitorului danez muncitori și savanți, ucenici și studenți. STANCU, U.R.S.S. 92. Spre sărbătorirea deplinei mele biruinți împotriva stavilelor de tot felul pe care codrul și muntele mi le ridicase în cale, aprinsei o țigară. HOGAȘ, M. N. 183.

sărbătorire s. f., g.-d. art. sărbătoririi; pl. sărbătoriri

sărbătorire s. f., g.-d. art. sărbătoririi; pl. sărbătoriri

sărbătorire s. f., g.-d. art. sărbătoririi; pl. sărbătoriri

SĂRBĂTORIRE s. 1. v. aniversare. 2. sărbătoare, serbare. (~ nunții lor.) 3. v. comemorare. 4. (înv.) obnovlenie. (~ reîntoarcerii lui.)

SĂRBĂTORIRE s. v. elogiere, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire.

SĂRBĂTORIRE s. 1. aniversare, celebrare, prăznuire, serbare, (reg.) prăznuială. (~ unui secol de la...) 2. sărbătoare, serbare. (~ nunții lor.) 3. comemorare, serbare, (rar) comemorație, (înv.) pomană. (~ unui eveniment important.) 4. (înv.) obnovlenie. (~ reîntoarcerii lui.)

sărbătorire s. v. ELOGIERE. GLORIFICARE. LĂUDARE. MĂRIRE. PREAMĂRIRE. PREASLĂVIRE. PROSLĂVIRE. SLAVĂ. SLĂVIRE.