SALCÂM, salcâmi, s. m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevăzute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic plăcut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare și rezistent la umezeală; acaț (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm.

SALCÂM ~i m. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroana rară, constând din ramuri spinoase, cu frunze compuse și flori albe sau galbene plăcut mirositoare, grupate în ciorchine. ~ galben. /<turc. salkim

salcâm s. m., pl. salcâmi

CYTISUS L., SALCÎM GALBEN, CITISUS, fam. Leguminosae. Gen originar din Europa, Africa de N și Asia Orientală, cca 60 specii, arbuști pînă la 2 m înălțime. Flori (stamine concrescute) purpurii, galbene, albe, dispuse în raceme, ce apar în apr.-aug. Frunze simple, trifoliate. Fruct, păstaie ser silă, turtită, îngustă, numeroase semințe (Pl. 28, fig. 161).Folosire. La alcătuirea boschetelor sau izolat, alpinarii și la decorarea apartamentelor, ca plante cultivate în sere. După înflorire se taie foarte puternic pentru obținerea de forme frumoase și pentru a nu invada grădina.

SALCÂM s. (BOT.) 1. (Robinia pseudacacia) (reg.) acățar, liliac, păsuiele (pl.), rug, vacație, lemn-alb, (Transilv.) acaț, (Ban.) băgrin, (Olt. și Munt.) dafin, (prin Transilv. și Ban.) pănar. 2. salcâm-galben = a) (Laburnum anagyroides) (reg.) bobițel, drob, grozamă, lemnul-bobului; b) (Cytisus nigricans) lemnul-bobului, (reg.) bobițel, drob, grozamă-mare; salcâm-japonez (Sophora japonica) = (rar) soforă, (pop.) salcâm-boieresc, (reg.) acație-boierească; salcâm-mic (Amorpha fructicosa) = (rar) amorfă.

SALCÂM s. v. glădiță, plătică.