SAS¹, sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei – Cf. magh. szász.

sas², ~ă smf [At: GCR I, 178/3 / V: (reg) sașă sf, șas sm / Pl: sași, sașe, (îrg) sasi, (înv) șași / E: ns cf mg szàsz] 1 (Rar) Persoană care face parte din populația germană originară din Flandra, din regiunile Rinului și ale Mosellei și din Saxonia, colonizată în Transilvania în sec. XII și XIII. 2 (Lpl) Populație alcătuită din sași² (1). 3 (Mun) Epitet dat unui om care mănâncă mult.

SAS¹, sași, s. m. Persoană care face parte din populația germană colonizată, între sec. XII și XIII, în unele părți ale Transilvaniei. – Cf. magh. szász.

SAS, sași, s. m. Persoană făcînd parte dintr-o populație germană stabilită în secolul XIII-XIV în unele regiuni ale Transilvaniei. Trec pe lîngă un grup de sași. BART, S. M. 34. – Formă gramaticală: (rar) sasă (TEODORESCU, P. P. 19) s. f.

Sas, Sáscă și Săsoáĭcă s., pl. Sașĭ, Saște și Săsoaĭce (germ. Sachse, Saxon; vsl. Sasĭnu, Sasu, pol. ceh. Sas, ung. Szasz. Cp. cu Rus, Ruscă). German din Transilvania: Sașiĭ aŭ fost adușĭ de la Rin de regiĭ ungureștĭ în ținutu Sibiuluĭ și țara Bîrseĭ între aniĭ 1141 și 1235.

sașă sf vz sas²

Sasul m. 1. fiul lui Dragoș-Vodă și predecesorul lui Bogdan I, a domnit pe la 1360; 2. V. Iancu.

Sași m. pl. coloniști germani din Saxonia, aduși de regii unguri (1141-1235) în ținutul Sibiului și în țara Bârsei, acordându-le diferite privilegii. Ei numără vr’o 240.000 de suflete.

sas² (nume etnic) s. m., pl. sași

sas¹ (persoană) s. m., pl. sași

sas (persoană) s. m., pl. sași

sas (sași), s. m. – Saxon din Transilvania. Sl. sasŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 327), din v. germ. sahso › germ. Sachse, cf. pol., ceh. sas, mag. szász (Gáldi, Dict., 96). – Der. săsoiacă (var. sască), s. f. (saxonă); săsesc, adj. (saxon); săsește, adv. (în dialectul sașilor); săsime, s. f. (comunitate de saxoni); sasău (var. saschiu, sasîu), s. m. (Trans., cununiță, Vinca minor), din mag. szászfu „floarea sasului” (Tiktin; Drăganu, Dacor., VI, 274), a cărui relație cu sb. sasa „anemonă”pare indoielnică (Cihac, II, 327).

SAS² (< saxon, din n. pr. Saxonia; cf. magh. szász) s. m. Persoană aparținând populației germane originare din Flandra (flandrensi), din părțile Rinului și ale Mosellei, din Saxonia și colonizată în Transilvania, locuită de români, de către regii Ungariei Geza II (1141-1162), Bela III (1172-1196) și Andrei II (1205-1235). Prin colonizarea acestei populații regalitatea ungară urmărea consolidarea și extinderea stăpânirii în Transilvania, exploatarea ei sistematică, precum și asigurarea pazei sudice. În schimbul unor obligații financiare și militare față de regii Ungariei, aceștia din urmă au acordat s. importante privilegii (de ex. Andreanum, din 1224). Majoritatea urmașilor de azi ai acestor coloniști sunt etnicii germani, organizați în Forumul Democrat al Germanilor din România.

SAS, domn al Moldovei (c. 1354-c. 1358). Fiul și urmașul lui Dragoș.

CORNUL LUI SAS, localit. în Moldova. Aici, Ștefan Tomșa, domnul Moldovei, a înfrînt în iul. 1612 pe Constantin Movilă, care încerca să reocupe tronul țării cu sprijinul polonilor și al cazacilor. Azi com. Popricani, jud. Iași.

IANCU SASUL, domn al Moldovei (1579-1582). Fiu nelegitim al lui Petru Rareș. A dus o politică fiscală excesivă, introducând, în 1581, zeciuiala din boi, ceea ce a provocat o răscoală în ținutul Lăpușnei. Mazilit de Poarta Otomană la cererea marilor boieri, s-a refugiat în Polonia, dar a fost ucis la Lvov.

a da cu sasu’ expr. (intl.) a evada; a dezerta.

a-i da sas expr. a pleca pe furiș; a pleca în grabă.

SAS adj. v. săsesc. (Populație ~.)

SAS adj. săsesc. (Populație ~.)

sas, sași, s.m. – Persoană care face parte din populația germană colonizată. Sasul, curs de apă care contribuie la formarea pârâului Botiza, afluent al Izei. – Din magh. szász.