satană smf [At: CORESI, L. 349/13 / V: satan, (înv) săt~ / Pl: ~ne, (reg) sătăni / E: slv сатана, ngr Σατανᾶρ, fr satan] 1 (Mai ales în limbajul bisericesc; art) Căpetenie a diavolilor Si: scaraoțchi (1), tartorul. 2 (Pgn) Diavol (1). 3 (Pex) Duh necurat Si: iazmă. 4 (Adesea ironic sau arogant) Epitet dat unei persoane nesuferite, viclene, rele, neastâmpărate etc. corectat(ă)

SATANĂ, satane, s. f. 1. (La sg., în forma articulată) Numele biblic al diavolului. Se rugă puțin ca să se depărteze de el ispita satanei. ISPIRESCU, L. 189. Boldul satanei se vede că-i înghimpase. CREANGĂ, P. 167. Dar oare-s doctori acești doi?... Îmi pare că samănă a satana amîndoi. EMINESCU, N. 80. 2. Întruchipare a răului, unealtă a răului. Trufia este o satană. ISPIRESCU, M. V. 33. Voi sînteți satane necuvioase. ȘEZ. VIII 74. ♦ Termen injurios pentru oameni și animale. Din satană, din iasmă și din spurcăciune nu-l mai scotea. ISPIRESCU, L. 47. – Variantă: satan, satane (ALECSANDRI, P. A. 39), s. n.

SATANĂ ~e f. 1) (în religia creștină) Ființă imaginară considerată drept spirit al răului; dușman principal al lui Dumnezeu și al omenirii; drac; demon; sarsailă; diavol. 2) fig. Om sau animal cu apucături rele. [G.-D. lui Satana și Satanei] /<sl. satana, ngr. Satanar, fr. satan

satan sm vz satană

sătană sm vz satană

AVESTIȚA npr. f. (uneori cu adausul: aripa Satanei) 🔱 pop. Duh rău care, după credințele poporului, omoară pe copii în pîntecele mamei sau după naștere; în unele părți țăranii pun sub căpătîiul copiilor, ca să-i apere de acest duh, o carte numită Avestița și care cuprinde formule magice [vsl. věštica].

SATAN s. n. v. satană.

Avestița f. strigoaie, numită și Aripa Satanei, care sugrumă pe prunci în pântecele mamelor sau îndată după naștere. [Slav. VIEȘTIȚA, vrăjitoare].

Satan(a) m. nume ce sfânta Scriptură dă duhului ispititor: piei, Satana! iată-l! iată, Satan vine... AL.

Satána m., gen. al luĭ S. și al Sataneĭ (vsl. Satána, rus. Sataná, gr. Satanâs, lat. Sátanas, cuv. ebraic). Șefu dracilor, menționat de maĭ multe orĭ în Nou Testament și maĭ ales în Apocalips: pĭeĭ, Satană!. S.f. Drac, copil neastîmpărat: niște satane de copiĭ. – Și Sataná (Biblia 1688) și Satán (Dos., ĭar azĭ după fr.).

satană (om rău) (rar) s. f., g.-d. art. satanei; pl. satane

satană (om rău) (rar) s. f., g.-d. art. satanei; pl. satane

satană s. f., g.-d. art. satanei; pl. satane

Satana (diavolul) s. propriu m., g.-d. lui Satana/Satanei, voc. Satana/Satană

Satana (diavolul) s. propriu m., g.-d. lui Satana/Satanei

Satana s. pr. m., g.-d. art. lui Satana/Satanei

Satana s. m. – 1. Numele diavolului. – 2. (Arg.) Agent fiscal. – Var. Satan. Mr. sătina. Mgr. σατανᾶς, în parte prin sl. satana (Tiktin). – Der. satanesc, adj. (înv., satanic); satanic, adj., din fr. satanique.

Satan (Satana), nume dat spiritului rău în diferite religii, căpetenia diavolilor și stăpânul iadului, numit și Belzebut, Belial, Șeitan ș.a. În miturile mai vechi, Satan reprezintă o figură mai complexă, fiind un simbol voalat al inteligenței profunde și iscoditoare sau un agent provocator din însărcinare divină. Numele său ebraic înseamnă „potrivnic” sau „vrăjmaș”, fiind considerat, ca și la greci, ca începător al păcatului atât în cer, cât și în lume.

RETRO SATANA! (lat.) înapoi Satană! – Matei 4, 10 și Marcu 8, 33. Cuvinte atribuite de evangheliști lui Iisus, prin care se exprimă, în mod obișnuit, refuzul unei propuneri făcute de o persoană.

SATAN (SATANA) (ebraică hașatan „vrăjmaș”), numele spiritului răului în religiile de tradiție iudeo-creștină, căpetenia diavolilor și stăpânul iadului, numit și Belzebut, Belail, Șeitan.

SATANĂ s. 1. v. drac. 2. (art.) lucifer, scaraoțchi, tartor, (pop.) sarsailă, vătafu (art.), mamonul dracilor, michiduță cel bătrân, (reg.) sarsaor. (~ e căpetenia dracilor.)

SATANĂ s. 1. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.), tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.). 2. (art.) lucifer, scaraoțchi, tartor, (pop.) sarsailă, vătafu (art.), mamonul dracilor, michiduță cel bătrîn, (reg.) sarsaor. (~ e căpetenia dracilor.)