SCHIJĂ, (1) schije, s. f. 1. Bucățică de metal rezultată din sfărâmarea prin explozie a unei bombe, grenade etc. 2. (Rar) Fontă, tuci. – Din pol. spiz.

schijă sf [At: (a. 1784) IORGA, S. D. VII, 234 / V: (reg) spihă, spi~ / Pl: ~je, (înv) ~ji / E: pn spiża] 1 (Pop) Fontă. 2 Bucățică de metal rezultată din sfărâmarea prin explozie a unui proiectil, a unei bombe, a unei grenade, a unei mine etc.

SCHIJĂ, (1) schije, s. f. 1. Sfărâmătură de proiectil sau de bombă (ruptă prin efectul exploziei). 2. (Rar) Fontă, tuci. – Din pol. spiz.

SCHIJĂ, (1) schije, s. f. l. Sfărîmătură de proiectil (ruptă prin efectul exploziei). În juru-mi cădeau oșteni, bătuți de plumbi și schije. SADOVEANU, P. S. 137. Am răscolit, printre scrisori și nasturi, bucăți de schijă și fotografii de tranșee. C. PETRESCU, S. 161. Deodată o schijă de obuz Trăsnind... retează capul lui Cobuz. ALECSANDRI, P. A. 206. ◊ Fig. Cerul crăpa-n așchii și schije. BENIUC, V. 123. 2. Fontă, tuci. Închise portița de schijă [a sobei] și se ridică. SADOVEANU, M. C. 115. ◊ Loc. adj. De schijă = puternic, tare. În brațele-i de schijă, rîzînd, grozav îl strînge. ALECSANDRI, P. A. 147.

SCHIJĂ ~e f. 1) Parte mică dintr-o bombă sau dintr-un proiectil, rezultată prin explozia acestora. 2) pop. Aliaj de fier, carbon și alte elemente (siliciu, fosfor, sulf etc.), produs, mai ales, în furnale; fontă; tuci. [G.-D. schijei] /<pol. spiza

schijă f. Mold. 1. tuciu: o schijă de obuz trăsnind AL.; 2. de schijă, fig. călit, oțelit: în brațele-i de schijă râzând, grozav îl strânge AL. [Rostire dialectală în loc de spijă].

schíjă f., pl. ĭ (d. spijă, d. pol. spiža și spiž, alamă, bronz, spiža, mîncare, care vine d. germ. spîsa [ngerm. speise, mîncare, din glokenspeise, metal de clopot], care și el vine d. it. spesa, cheltuĭală, mlat. spensa, mîncare, lat. ex-pensa, cheltuĭală. V. speze). Est. Tucĭ, fontă: o schijă de obuz (Al. Peneș).

spihă sf vz schijă corectat(ă)

spijă sf vz schijă

spijă f. Mold. acioae: clopotul n’a plânge cu limba lui de spijă EM. [Pol. SPIJA din nemț. (Glocken)speise]. V. schijă.

spíjă f. Forma inuzitată din care s’a făcut schijă.

schijă² (sfărâmătură de proiectil) s. f., g.-d. art. schijei; pl. schije

schijă¹ (fontă) (rar) s. f., g.-d. art. schijei

schijă¹ (fontă) (rar) s. f., g.-d. art. schijei

schijă² (sfărâmătură de proiectil) s. f., g.-d. art. schijei; pl. schije

schijă s. f., g.-d. art. schijei; (sfărâmături de proiectil) pl. schije

schijă, pl. schije

schijă, -je.

SCHIJĂ s. v. fontă, tuci.

schijă s. v. FONTĂ. TUCI.

spijă s.f. (reg.) acioaie (aliaj de metale).