SCOROJI, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din acestea) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

scoroji vr [At: SLAVICI, V. P. 159 / V: (reg) ~ogi, scărăji / Pzi: ~jesc / E: s- + coroji] 1 A se deforma (sau a se coji, a se crăpa etc.) (la suprafață) din cauza uscării excesive (sau din cauza căldurii, a prelucrării necorespunzătoare etc.) Si: a se deteriora, (pop) a se sfarogi (1), (reg) a se sfârlogi, a se scochița (1), a se scrobi (6), a se scrombăi (3), a se sfoiegi (4). 2 (Reg) A se răscoace. 3 (D. vopsele, tencuieli și d. obiectele pe care acestea sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu Si: a se coji, a se coșcovi. 4 (D. pielea corpului unor ființe, mai ales a oamenilor) A se coji (6). 5 (D. pielea corpului unor ființe, mai ales a oamenilor) A se zbârci din cauza uscăciunii, a deshidratării etc. 6 (Pex) A se scofâlci (1).

SCOROJI, scorojesc, vb. IV. Refl. (Mai ales la pers. 3) 1. (Despre lemn, piele, hârtie sau obiecte făcute din ele) A se usca foarte tare, a se deteriora, a se strica (la suprafață) deformându-se, cojindu-se. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc. din cauza condițiilor de mediu; a se coșcovi, a se coji, a se burduși. 3. (Despre pielea corpului unor ființe) A se coji, a se descuama; a se zbârci, a se crăpa din cauza uscăciunii. ♦ P. ext. (Despre oameni sau părți ale lor) A slăbi foarte mult; a se scofâlci. – Pref. s + coroji (reg. „a (se) coșcovi”).

SCOROJI, scorojesc, vb. IV. Refl. 1. A se deteriora, a se strica (la suprafață). S-au scorojit copacii. STANCU, D. 217. ◊ Fig. Trupul trudit se scorojea, încît părea că numai haina îl susține în cutele metalizate. C. PETRESCU, C. V. 344. [Cerșetorul] părea sub leneșa ninsoare De-nghețul iernii scorojit. DEMETRESCU, O. 40. ◊ Tranz. Soarele și vînturile primăverii scorojiseră prea din timp fața țarinei, acoperind-o cu o scoarță sfărîmicioasă. MIHALE, O. 146. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre obiectele pe care sînt aplicate) A se coșcovi, a se burduși, a se coji. ◊ (Prin analogie) Piatra plesnea, se scorojea, și dintre fărămiturile ei se alegeau bucățile prețioase de aur. BOGZA, Ț. 14. – Variante: coroji, corogi vb. IV.

A SCOROJI ~esc tranz. A face să se scorojească. /S + a coroji

A SE SCOROJI pers. 3 se ~ește intranz. 1) (despre obiecte din lemn, carton, piele etc.) A-și pierde forma inițială (din cauza căldurii sau/și a vechimii); a se deforma prin încovoiere; a se scofâlci. 2) (despre vopsea, var, tencuială) A se desprinde de pe o suprafață prin umflare; a se coșcovi; a se coji; a se coși. /S + a coroji

scorojì v. 1. a coji, a jupui; 2. fig. a roade: scorojit de nevoi. [V. corojì].

cojora vt vz coroji

cojori vrt vz coroji

corogi v vz coroji

coroji [At: DOSOFTEI, ap. HEM 1923 / V: cojora, cojori, ~ogi / Pzi: ~gesc^[1] / E: ucr, bg, rs корубить] 1 vr (D. lemn, scânduri, doage ținute la căldură) A se strâmba. 2 vr (D. alimente) A se arde. 3 vr (D. piele) A se usca. 4 vr (D. piele) A se strânge. 5 vr (Reg; d. piele) A se întinde. 6 vr (Fig; îe) I s-a ~t capul S-a prostit. 7 vr (Fig; înv) A se umili. 8 vt A coji. 9 vr A cădea pojghița de pe ceva Si: a se coșcovi, a se scoroji (6). 10 vt (Pfm) A snopi în bătaie.

scărăji v vz scoroji

scorogi v vz scoroji

COROGI vb. IV v. scoroji.

COROJI vb. IV v. scoroji.

corogì v. a snopi în bătaie. [Lit. a sbârci pielea ca o coroagă].

corogésc, V. scorojesc.

scorogésc și corogésc (nord) și scorojesc (sud) v. tr. (d. coroagă și rudă cu rus. koróbitĭ și skorobitĭ, a încovoĭa). Fac să se îndoaĭe de căldură: soarele scorojește văpseaŭa, scîndurile. V. refl. Scîndurile s’au scorojit. – În Olt. corfesc și scorfesc (d. corfă, din aceĭașĭ orig.).

scoroji (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojește, imperf. 3 pl. se scorojeau; conj. prez. 3 să se scorojească; ger. scorojindu-se

!scoroji (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scorojește, imperf. 3 sg. se scorojea; conj. prez. 3 să se scorojească

scoroji vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scorojesc, 3 sg. scorojește, imperf. 3 sg. scorojea; conj. prez. 3 sg. și pl. scorojească

scoroji (conj. scorojească)

scorojesc, -jească 3 conj., -jeam imp.

SCOROJI vb. 1. a se coji, a se descuama, a se jupui, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărâța. (Pielea i s-a ~.) 2. v. coșcovi. 3. (pop.) a se sfarogi. (Lemnul s-a ~.)

SCOROJI vb. 1. a se coji, a se descuama, a se jupui, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărîța. (Pielea i s-a ~.) 2. a se burduși, a se coji, a se coșcovi, (pop. și fam.) a se scofîlci, (reg.) a se scochița. (Pereții s-au ~.) 3. (pop.) a se sfarogi. (Lemnul s-a ~.)

corogi, corogesc, vb. IV (reg.) a snopi în bătaie (pe cineva).

coroji, pers. 3 sg. corojește, vb. IV (reg.) 1. (refl.; despre lemn) a se strâmba. 2. a ridica pojghița de pe un obiect; a coji. 3. a snopi în bătaie (pe cineva).