scrântit, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: (pop) ~rin~, (reg) sclin~, sclân~ / Pl: ~iți, ~e / E: scrânti] 1 (D. oase sau d. extremități mobile ale oaselor) Deplasat din articulația din care face parte. 2 (D. membrele corpului) Care are deplasat un os, o articulație etc. din poziția normală Si: luxat, dezarticulat, dislocat, răsucit, sucit², (reg) proclintit. 3 (Mai ales d. oameni) Care are un os, un membru etc. scrântit (1-2). 4 (Fig; d. oameni sau d. mintea, gândurile lor) Care și-a pierdut judecata normală Si: alienat, dezechilibrat, dement, (pop) smintit, smucit, țicnit, (îrg) nerod, (reg) sașiu.

sclântit, ~ă a vz scrântit

sclintit, ~ă a vz scrântit

scrintit, ~ă a vz scrântit

SCLINTI vb. IV v. scrânti.

SCLINTIT, -Ă adj. v. scrîntit.

SCRINTIT, -Ă adj. v. scrîntit.

SCRÎNTIT, -Ă, scrîntiți, -te, adj. 1. (Despre oase, încheieturi, membre) Scos, deplasat din articulație; luxat. Mînă scrîntită. ♦ Fig. Deformat, alterat. Porni axionul, de unde lăsase cu vocea zgîriată și cam scrîntită de ciudă. STĂNOIU, C. I. 196. 2. Fig. (Despre oameni și despre facultățile lor mintale) Dezechilibrat, tulburat, nebun. Îmi declară pe față, cu mînie, că sînt scrîntit. VORNIC, P. 13. Ca toate mahalalele, își avea și a voastră făpturile ei, cu trupuri mutilate și cu mintea scrîntită. PAS, Z. I 54. – Variante: scrintit, -ă (la TDRG), sclintit,-ă (SBIERA, P. 318) adj.

scrântit, -ă, scrântiți, -te adj. (d. oameni) nebun, dement

SCRÂNTIT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

SCRINTIT adj. v. luxat.

SCRÎNTIT adj. (MED.) deplasat, dezarticulat, dislocat, luxat, sucit, (rar) răsucit, (prin vestul Munt.) proclintit. (Os ~.)

scrîntit adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.