SCÂNTEIOARĂ, scânteioare, s. f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.

scânteioară s. f., g.-d. art. scânteioarei; pl. scânteioare

COMMELINA L., COMELINA, fam. Commelinaceae. Gen originar clin regiunile tropicale și subtropicale, cca 160 specii, plante perene cu tulpină tîrîtoare, pendente sau erecte, ramificate, noduroase. Frunze glabre, ovat-lanceolate. Flori de culoare azurie, așezate simetric, de o parte și de alta a pedunculului, înconjurate de o frunză în formă de spată sau pîlnie, sepalele și petalele (2 de culoare azurie, cu un dinte lung, a 3-a regresată) libere, 3 stamine fertile, 2 sau 3 sterile.

SCÂNTEIOARĂ s. 1. v. scânteiuță. 2. (BOT.; Anagallis arvensis) scânteiuță, (reg.) aurică, focșor, gonitoare, intiță, minteuță, ochișor, plescaiță, răcovină, roșuță, scânteie, sclipeț, văcariță, buruiana-bureților, soponelul-calului. 3. (BOT.; Commelina communis) (reg.) atârnătoare, ghețișoară, cheița-raiului.

SCÂNTEIOARĂ s. v. bănuț, părăluță.