scârnă sf [At: PRAV. 249 / V: (îvr) scor~ / Pl: ~ne, (rar) ~ni / E: slv скръна] (Îvp) Excremente (1).

scârnă f. balegă: muștele la scârnă s’adună. [Slav. SKYRŬNA].

scornă sf vz scârnă

SCÎRNĂ s. f. Excremente (de om sau de animal). Apoi o zvîrlit în butoiul deschis scîrnă de cîine, bulgări. STANCU, D. 133. Îl știam lacom peste măsură, în stare să rîme în scîrnă după un gologan. M. I. CARAGIALE, C. 98.

scîrnă f., pl. e (bg. skŭrna, a. î. d., vsl. skvrŭna, murdărire, profanare). Triv. Excrement, dejecțiune de om saŭ animal carnivor. V. baligă.

scârnă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. scârnei

scârnă (pop.) s. f., g.-d. art. scârnei

scârnă s. f., g.-d. art. scârnei; pl. scârne

scîrnă (-ne), s. f. – Excrement. – Megl. scrămă „urdoare”. Sl. skrvŭna „poluare” (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 329; Conev 71), cf. sb. skrvn, cr. skrunja. – Der. scîrnav, adj. (murdar, fetid), din sl. skrvŭnavŭ, bg. skărnav (Conev 97); scîrnăvi, vb. (a murdări); scîrnăvie, s. f. (murdărie, mîrșăvie).

SCÂRNĂ s. v. excrement, fecale.

scîrnă s. v. EXCREMENT. FECALE.

scấrnă, scârne, s.f. Fecale, excremente. – Din sl. skrvǔna „murdărie” (Conev, după DER; DEX, MDA).

scârnă, scârne, s.f. – Fecale (Bâle, 2005); excremente. – Din sl. skrvǔna „murdărie” (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).