scăfârlie sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 127^v /13 / V: (reg) căfălie, găvălie, glăvie, scaf~, ~făl~, sclăfie, sclefie^[1], scof~, scovâ~ / Pl: ~ii / E: scafă] 1 (Îrg) Cupă (10). 2-3 (Îrg; pgn) (Parte a unui) obiect scobit în formă de cupă (10). 4 (Îrg; pex; îf scovârlie) Scobitură a unui obiect. 5 (Atm; pop) Orbită. 6 (Atm; reg) Glob ocular. 7 (Atm; îrg) Os parietal. 8 (Atm; îrg) Parte a cutiei craniene formată din cele două oase parietale. 9 (Atm; pfm) Cutie craniană Si: craniu (1). 10 (Fam; adesea depreciativ) Cap (al unei ființe). 11 (Reg) Sinciput (2). 12 (Mun; îf scăfălie) Chelie¹ (5). 13 (Trs) Calotă (a pălăriei). 14 (Atm; îrg) Rotulă. 15 (Reg) Prâsnel. corectat(ă)

SCĂFÂRLIE ~i f. 1) pop. (la animalele vertebrate) Totalitate a oaselor capului; craniu; țeastă; tigvă. 2) iron. Cap al omului. [G.-D. scăfârliei] /Din scafă

scăfârlie f. țeasta capului: buza de deasupra se resfrângea peste scăfârlia capului CR. [Tras din scafă, strachină (v. hârcă)].

căfălie sf vz scăfârlie

cofârlie sf vz scăfârlie

scafârlie sf vz scăfârlie

scăfălie sf vz scăfârlie

sclăfie sf vz scăfârlie

sclefie sf vz scăfârlie

scofârlie sf vz scăfârlie

scovârlie sf vz scăfârlie

SCĂFÎRLIE, scăfîrlii, s. f. Țeasta capului; craniu. Ochii duși în fundul capului, iar nasul subțire, dar cîrn ca al unei scăfîrlii de mort. DUMITRIU, N. 161. [Buza] de deasupra se răsfrîngea în sus peste scăfîrlia capului. CREANGĂ, P. 240. ◊ Fig. Din fruntea unei scăfîrlii de piatră, un brad își întinde ramurile în jos, ca niște brațe. VLAHUȚĂ, O. A. 415. ♦ (Familiar) Cap. Ai înnebunit, Iolampie... rîse unul. Cine ți-a băgat în scăfîrlie că trebuie să mori azi, numaidecît azi? CAMILAR, N. I 404. Vino încoace de-ți arată scăfîrlia. GALACTION, O. I 83.

scăfălíe (Ban.) și scăfîrlíe f. (d. scafă cu sufixu din cĭoc-îrlie; mgr. skafiolia, cupă, ceașcă). Vîrfu craniuluĭ: să-țĭ rămîie scăfîrlia să se ouă ciocîrlia! (P.P.). La Isp. scovîrlie, orbită de craniu. V. hîrcă, țeastă, strachină.

scovîrlíe V. scăfîrlie.

scăfârlie (pop., fam.) s. f., art. scăfârlia, g.-d. art. scăfârliei; pl. scăfârlii, art. scăfârliile (desp. -li-i-)

scăfârlie (pop., fam.) s. f., art. scăfârlia, g.-d. art. scăfârliei; pl. scăfârlii, art. scăfârliile

scăfârlie s. f., art. scăfârlia, g.-d. art. scăfârliei; pl. scăfârlii, art. scăfârliile

SCĂFÂRLIE s. v. caliciu, calotă, cap, creștet, cupă, parietal, potir, rotulă, sinciput, vertex.

SCĂFÂRLIE s. v. craniu.

scăfîrlie s. v. CALICIU. CALOTĂ. CAP. CREȘTET. CUPĂ. PARIETAL. POTIR. ROTULĂ. SINCIPUT. VERTEX.

SCĂFÎRLIE s. (ANAT.) căpățînă, craniu, hîrcă, tigvă, țeastă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățînă. (~ unui mort deshumat.)

scăfârlíe, scăfârlii, s.f. (pop.) Țeasta capului: „Și când îi măsură două bune la drac, i s-o și crăpat scăfârlia” (Bilțiu, 2007: 229). – Din scafă „găvan” (MDA).