SFĂTUI, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui.

sfătui [At: COD. VOR². 43^v/4 / V: (înv) sfet~, svăt~, svet~ / Pzi: ~esc, (pop) sfătui / E: sfat + -ui cf slv съвѣтовати – о' ѭ] 1 vt(a) A încerca să determine pe cineva să ia o anumită hotârâre (într-o situație dificilă), la adoptarea unei anumite atitudini, la rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: (liv) a consilia, (pop) a învăța, (înv) a dăscăli, a mângâia, a povățui. 2 vt(a) (Spc) A convinge sau a încuraja spre a întreprinde, spre a face, spre a termina etc. ceva Si: a îndemna, a îmboldi, a impulsiona, (asr) a mișca, (înv) a năstăvi, (îvr) a strămura, (reg) a priti, a povățui. 3 vt (Îvr; c. i. medicamente) A prescrie. 4 vr A cere cuiva ajutor în luarea unei hotârâri (într-o situație dificială), în adoptarea unei anumite atitudini, în rezolvarea unei situații, în atingerea unui scop. 5 vr (Spc) A cere cuiva încurajări spre a întreprinde, spre a face, spre a termina etc. ceva. 6 vrr A avea un schimb de păreri cu cineva. 7 vrr A stabili o înțelegere cu cineva Si: a se consulta, (rar) a se consfătui, (îvp) a se chibzui, (înv) a se divăni. 8-9 vri (Îvp; îe) A (se) ~ (cu el sau cu sine) însuși sau a (se) ~ cu gândul (sau cu capul) (său) A medita. 10 vi (Pfm) A discuta (2). 11 vt(a) (Îrg) A plănui. 12 vt(a) (Îrg) A hotărî (6). 13 vt(a) (Reg) A vorbi. 14 vr (Îvr) A se făgădui (6). 15 vr (Reg) A se încrede în cineva.

SFĂTUI, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consfătui, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui.

SFĂTUI, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Urmat de o propoziție completivă) A da cuiva un sfat, a povățui, a îndruma. Iar au lăcrămat bătrînii și l-au sfătuit să nu se ducă. SADOVEANU, O. VIII 190. Doctorul Franț m-o sfătuit ca să vin înapoi și să fur pe duduca Marghiolița. ALECSANDRI, T. I 53. Te sfătuiesc să nu te duci astăzi la dînsul la masă. NEGRUZZI, S. I 150. 2. Refl. A cere (cuiva) părerea sau sfatul, a se consulta (cu cineva), a se înțelege (în vederea unei acțiuni); a se consfătui. Mă sfătuiesc eu într-o zi cu Gîtlan, c-aici ar trebui ceva de făcut să putem scăpa de cîțiva mîncăi. CREANGĂ, A. 101. ◊ Intranz. (Rar) Tare mi te-ai fudulit, Cu mine n-ai sfătuit. MARIAN, Î. 520. ◊ Refl. reciproc. Ceilalți... se sfătuiră o clipă, apoi ieșiră în uliță. DUMITRIU, N. 253. S-au adunat cu toții... spre a se sfătui ce-i de făcut. CARAGIALE, O. III 39. Iar cel ungurean Și cu cel vrîncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan. ALECSANDRI, P. P. 1. 3. Intranz. A sta la sfat, la taifas, la vorbă; a conversa. Amurgul creștea și cei doi oaspeți, muiați de băutură și de mîncare, cu privirile încălzite, împrietiniți, își apropiaseră capetele și sfătuiau încet. SADOVEANU, O. I 497. Și cum sfătuiau bătrînii, ei înde ei... numai iacă se aude sub vatră: tată și mamă! CREANGĂ, P. 79. Părul din mijlocul, satului era odinioară... divanul unde sfătuia satul. RUSSO, O. 119.

A SFĂTUI ~esc 1. tranz. (persoane) A susține cu sfaturi, recomandări; a învăța; a povățui; a îndruma. 2. intranz. rar A sta la vorbă. /sfat + suf. ~os

A SE SFĂTUI mă ~esc intranz. A face (concomitent) schimb de sfaturi (cu cineva). /sfat + suf. ~ui

sfătuì v. a da, a primi un sfat.

sfetui v vz sfătui

svătui v vz sfătui

svetui v vz sfătui corectat(ă)

sfătuĭésc v. tr. (d. sfat orĭ vsl. sŭventovati. V. sfetnic). Daŭ sfat, consiliez, îndemn: l-am sfătuit să vie. V. refl. Cer părerea altuĭa orĭ mă’nțeleg cu cineva p. o hotărîre: sáă sfătŭit să plece. – Vechĭ și sfetuĭesc, svetuĭesc. V. consfătuĭesc.

sfetuĭésc, V. sfătuĭesc.

sfătui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiesc, 3 sg. sfătuiește, imperf. 1 sfătuiam; conj. prez. 1 sg. să sfătuiesc, 3 să sfătuiască

sfătui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiesc, imperf. 3 sg. sfătuia; conj. prez. 3 să sfătuiască

sfătui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiesc, imperf. 3 sg. sfătuia; conj. prez. 3 sg. și pl. sfătuiască

sfătui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiesc, conj. sfătuiască)

sfătuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

FACIAS IPSE QUOD FACIAMUS SUADES (lat.) fă tu însuți ceea ce ne sfătuiești pe noi să facem – Plaut, „Asinaria”, act. III, scena 3, 40.

SFĂTUI vb. v. conversa, dialoga, discuta, intenționa, plănui, proiecta, tăifăsui, vorbi.

SFĂTUI vb. 1. v. călăuzi. 2. a îndemna, a povățui. (Îl ~ numai la bine.) 3. a îndruma, a învăța, a povățui, (livr.) a consilia, (rar) a dăscăli, (înv.) a mângâia. (L-a ~ ce să facă.) 4. a recomanda. (Te ~ să-ți vezi de treabă.) 5. v. consulta.

SFĂTUI vb. 1. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndruma, a povățui, (înv.) a drege, a miji, a năstăvi. (L-a ~ bine în viață.) 2. a îndemna, a povățui. (Îl ~ numai la bine.) 3. a dăscăli, a îndruma, a învăța, a povățui. (L-a ~ multă vreme.) 4. a îndruma, a învăța, a povățui, (livr.) a consilia, (înv.) a mîngîia. (L-a ~ ce să facă.) 5. a recomanda. (Te ~ să-ți vezi de treabă.) 6. a se consulta, (rar) a se consfătui, (înv. și pop.) a se chibzui, (Mold.) a se cislui, (înv., în Transilv.) a se divăni. (S-au ~ între ei cum să procedeze.)

sfătui vb. v. CONVERSA. DIALOGA. DISCUTA. INTENȚIONA. PLĂNUI. PROIECTA. TĂIFĂSUI. VORBI.