smirnă¹ av [At: POLIZU / V: ~na, (reg) zm~ / E: rs smirno] (Construit mai ales cu verbul „a sta”) 1 În poziție de drepți. 2 Nemișcat. 3 Înmărmurit (de fri că, de respect etc. în fața cuiva).

SMIRNĂ¹ adv. (Și în forma smirna) În poziție de drepți; nemișcat, țeapăn (de frică, de respect). Ai noștri, cînd dorm, smirnă, nu li se aude decît răsufletul. STANCU, D. 43. Smirnă toți! și din toate piepturile... pornește un întreit ura. CARAGIALE, O. III 22. ◊ (În construcție cu verbul «a sta», mai rar cu alte verbe) Alteța-voastră imperială este prea bună, răspunse generalul, oprindu-se smirnă la doi pași de arhiduce. VORNIC, P. 113. Cînd răcnea la telefon, soldații și ofițerii făceau smirna înaintea pîlniei. C. PETRESCU, Î. I 267. La tablă stau smirna patru fetițe...cu ochii țintă la examinator. VLAHUȚĂ, O. AL. I 192. – Variantă: smirna adv.

smirna adv. drept ca lumânarea: a sta smirna înaintea cuiva. [Mold. smernă = rus. SMERNO].

smírna adv. (rus. smirnyĭ, liniștit, d. mirŭ, pace; rut. smirniĭ). Fam. A sta smirna, a sta liniștit supt comandă: eleviĭ în clasă, soldațiĭ în front stau smirna.

smirnă¹ (fam.) adv. (a sta ~)

smirnă¹ adv.

smirnă adv.

smirnă

smirna adv. – Drepți în poziție de drepți. Rus. smirno (Tiktin).

a sta smirnă expr. 1. a sta nemișcat / în poziție de drepți. 2. a fi obedient.