somnolență sfs [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~lin~ / E: fr somnolence] 1 Stare intermediară între veghe și somn, caracterizată prin diminuarea și încetinirea activității spontane motorii și psihice și reducerea reacțiilor față de stimulii mediului extern Si: adormeală, ațipeală (2), ațipire (2), dormitare (2), moțăială, moțăire, moțăit, moțăitură, picoteală, piroteală, toropeală, (rar) somnie, (înv) somnoroșie, (reg) clipoceală², clipocire² (1), picuială, pioceală, pircoteală, pircotit, somneală, somnoreală, somnoroșeală, (îvr) somnărie, somnoșare. 2 (Pex) Stare de inactivitate. 3 (Rar) Hibernare (1).

SOMNOLENȚĂ s. f. Stare intermediară între somn și trezie; moleșeală, toropeală. Cădea într-o somnolență care-i aromea conștiința. C. PETRESCU, A. 379. Sus soarele începe acum să se ridice... Poetul cade iarăși în dulcea-i somnolență. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 176.

SOMNOLENȚĂ s.f. Stare între somn și trezie; moleșeală; toropeală. [Cf. fr. somnolence, lat. somnolentia].

SOMNOLENȚĂ s. f. stare între somn și trezie; moleșeală; toropeală. (< fr. somnolence, lat. somnolentia)

SOMNOLENȚĂ ~e f. 1) Stare intermediară între somn și veghe. 2) fig. Lipsă de activitate; inactivitate. /<fr. somnolence

somnolență f. 1. starea mijlocie între somn și veghiere; 2. dispozițiune obișnuită de a dormi.

*somnolénță f., pl. e (lat. somnolentia). Somn pe jumătate, starea omuluĭ care nu e treaz, nici adormit bine. Fig. Moleșeală, toropeală, indolență: somnolența unuĭ popor.

somnolință sf vz somnolență

somnolență s. f., g.-d. art. somnolenței

somnolență s. f., g.-d. art. somnolenței

somnolență s. f., g.-d. art. somnolenței

SOMNOLENȚĂ s. v. ațipire.

SOMNOLENȚĂ s. ațipeală, ațipire, dormitare, moțăială, moțăire, moțăit, moțăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, toropeală, (rar) somnie, (reg.) picuială, pioceală, somnoreală, (Mold.) clipoceală, clipocire, (prin Munt.) pircoteală, pircotit, (înv.) somnoroșie. (Stare de ~.)