SPRINȚAR, -Ă, sprințari, -e, adj. Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

sprințar, ~ă [At: PSALT, 253 / V: (îvr) sprân~, spren~, sprențiar / Pl: ~i, ~e / E: ns cf sprinten] 1-2 smf, a (Ființă) care este (excesiv de) plină de viață, de vioiciune, de neastâmpăr etc. Si: (înv) sprințarnic, sprânțarnic Vz drăcos, neastâmpărat, nebun, nebunatic, vioi, zăpăcit, zbânțuit, zburdalnic, zglobiu, zvăpăiat, zvânturatic. 3 a (D. manifestările oamenilor) Care denotă vioiciune, neastâmpăr etc.. 4 a (Fam; îe) A avea minte ~ă A fi inteligent. 5 a (Fig) Hoinar (4). 6 a (Înv; d. cuvinte) Amenințător (3). 7 a (Înv; d. cuvinte) Defăimător (16). 8 a (Înv) Trecător. 9 smf (Înv) Deșertăciune (1). 10 a (Înv) Nestatornic. 11 a (Înv) Aventurier (1). 12 a (Mol) Ușuratic. 13 a (Îvr; d. armată) Ușor înarmat. 14 a (Îvr; d. armată) Pregătit pentru intervenții rapide. 15-16 a, av (Reg) Îmbrăcat subțire.

SPRINȚAR, -Ă, sprințari, -e, adj. (Pop. și fam.) Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.

SPRINȚAR, -Ă, sprințari, -e, adj. Zglobiu, nebunatic, neastîmpărat. Margareta era sprințară, șăgalnică și neastîmpărată. Avea șaptesprezece ani. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit de rîs. CREANGĂ, A. 3. ♦ Sprinten, iute, jucăuș. Noaptea, în fundul apei... mișună... crapi cu spinări pămîntii, zvîrlugi sprintene și sprințare ca fulgerul, plătici cu solzi de zăpadă. STANCU, D. 205. ◊ Fig. Șoaptele au revărsat, sprințare și aprige, ca un nor de lăcuste. GALAN, Z. R. 5. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. Mă făceam tot mai neastîmpărat și dorul mieu era acum nemărginit; căci sprințar și înșălător este gîndul omului. CREANGĂ, A. 36. ♦ (Despre persoane) Ușuratic. Fiind ea cîndva cam sprințară, s-a avut bine c-un flăcău. SADOVEANU, N. F. 123. ♦ Fig. Îndrăzneț, trufaș. De unde Vin acele cuvinte sprințare A lui? BUDAI-DELEANU, Ț. 223.

SPRINȚAR ~ă (~i, ~e) 1) Care nu stă locului nici un moment; fără astâmpăr; zbanghiu; zvăpăiat; zburdalnic. 2) fig. Care denotă lipsă de statornicie; nestatornic; spulberatic; fluturatic. Gând ~. 3) (despre persoane) Care manifestă ușurință în comportare; ușuratic; frivol. /Orig. nec.

sprințar a. Mold. 1. amăgitor: sprințar și înșelător este gândul omului CR.; 2. țanțoș, cochet: fata nu e sprințară. [Origină recunoscută].

sprințár, -ă adj. (cp. cu sprinten). Est. Sturlubatic, zburdalnic: băĭat sprințar. Fig. Amăgitor, instabil: gînd sprințar. – În Ps. S. sprințar, deșert, zădarnic.

sprânțar, ~ă a vz sprințar

sprențar, ~ă a vz sprințar

sprențiar, ~ă a vz sprințar

sprînțár, V. sprințar.

sprințar adj. m., pl. sprințari; f. sprințară, pl. sprințare

sprințar adj. m., pl. sprințari; f. sprințară, pl. sprințare

sprințar adj. m., pl. sprințari; f. sg. sprințară, pl. sprințare

sprințar

sprințar.

sprințar (-ră), adj. – 1. (Înv.) Van, inutil. – 2. Volubil, zglobiu, nebunatic. – Var. înv. sprînțar. Origine necunoscută. Legătura cu sprinten (Tiktin; Scriban) pare incertă. Ar putea proveni din rădăcina expresivă piț-, cf. pănțăruș și alte der. care indică ideea de volubilitate.

SPRINȚAR adj. 1. v. zburdalnic. 2. hoinar, nestatornic, (pop.) spulberatic. (Gânduri ~.)

SPRINȚAR adj. v. flușturatic, fluturatic, frivol, neserios, ușuratic, vânturatic, zvânturat, zvânturatic.

sprințar adj. v. FLUȘTURATIC. FLUTURATIC. FRIVOL. NESERIOS. UȘURATIC. VÎNTURATIC. ZVÎNTURAT. ZVÎNTURATIC.

SPRINȚAR adj. 1. drăcos, neastîmpărat, nebun, nebunatic, vioi, zăpăcit, zbînțuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvăpăiat, zvînturat, zvînturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) șulhetic, (înv.) zburdatic, zburdător. (Ce copil ~!) 2. hoinar, nestatornic, (pop.) spulberatic. (Gînduri ~.)

SPRENȚAR adj. v. sprințar.

SPRÎNȚAR adj. 1. (Mold., Trans. N) Amenințător, defăimător (despre cuvinte). A: Să va despărți ...și pentru cuvinte ce va grăi bărbatul sprințare și o va îngrozi. PRAV., 82^v. C: Să te ferești de cuvinte sprențare, să nu le grăiești fără ispravă și minciunoase. AA SEC. XVIII², 62^v. // B: cf. ÎL, 150. 2. (Mold.) Nestatornic, aventurier. A: Cînd va fi bărbatul om rău, sprințar, și va îmbla den loc în loc și den sat în sat. PRAV., 90^v. Rugină Sulgerul, fiind om mai sprințar, nu s-au mai întors în țară. N. COSTIN. // B: cf. ÎL, 158. Variante: sprențar (AA SEC. XVIII², 62^v). Etimologie necunoscută.