spânzurare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~rări / E: spânzura] 1 Cădere liberă în jos, în timp ce (un capăt din) partea superioară rămâne fixat(ă) de ceva Si: agățare (1), agățat¹ (1), atârnare (1), atârnat¹ (5), prindere, suspendare, suspendat¹, (liv) acroșare, acroșat¹, (rar) spânzurat¹ (1), (pop) aninare (1), aninat¹ (1), aninătură, zgrepțănare, zgrepțănat¹, (înv) spânzurătură (1), (reg) împrindere, tăgârțare. 2 Omorâre a cuiva prin spânzurătoare (6) Si: spânzurătoare (2), (rar) spânzurat¹ (2), (reg) spânzurătură (2). 3 Executare a cuiva prin spânzurătoare (6), în urma unei sentințe de condamnare Si: spânzurătoare (3), (rar) spânzurat¹ (3), (reg) spânzurătură (3). 4 (Pex) Moarte prin spânzurătoare (6) Si: spânzurătoare (4), (rar) spânzurat¹ (4), (reg) spânzurătură (4). 5 (Îcs) De-a ~a De-a spânzuratul² (5). 6 Sinucidere prin strangulare cu ștreangul Si: (rar) spânzurat¹ (5), (înv) strangulare. 7 (Fam) Cheltuire fără rost a banilor Si: (rar) spânzurat¹ (6). 8 (Înv) Deprindere.

SPÎNZURARE, spînzurări, s. f. Acțiunea de a (se) spînzura și rezultatul ei. Povestirea se oprește... la sfîrșitul lui 1618, cu spînzurarea șefilor mișcării. IORGA, L. II 612.

spânzurare s. f., g.-d. art. spânzurării; pl. spânzurări

spânzurare s. f., g.-d. art. spânzurării; pl. spânzurări

spânzurare s. f., g.-d. art. spânzurării; pl. spânzurări

SPÂNZURARE s. 1. spânzurat, spânzurătoare, strangulare, (înv.) spânzurătură. (~ condamnatului.) 2. agățare, agățat, atârnare, atârnat, prindere, prins, spânzurat, suspendare, (livr.) acroșaj, acroșare, (pop.) aninare, aninat. (~ unui obiect în cui.)

SPÎNZURARE s. 1. spînzurat, spînzurătoare, (înv.) spînzurătură. (~ condamnatului.) 2. agățare, agățat, atîrnare, atîrnat, prindere, prins, spînzurat, suspendare, (livr.) acroșaj, acroșare, (pop.) aninare, aninat. (~ unui obiect în cui.)