spărtură sf [At: CORESI, TETR. 17 / Pl: ~ri / E: spart² + -ură] 1 (Îvr) Spargere (11). 2 Locul unde s-a spart un obiect sau un material casabil Si: ciobitură, ciocnitură (5), crăpătură (2), fisură (1), plesnitură. 3 Spațiu liber produs prin spargere într-un corp tare, într-un zid etc. Si: deschizătură (4), gaură (1), ruptură, (înv) spărsătură (2). 4 (Rar) Rană adâncă produsă prin izbirea de sau cu un obiect tăios. 5 (Asr) Defileu (1). 6 (Reg) Carie dentară. 7 Bucată rezultată din spargerea (11), fărâmițarea sau tăierea unui obiect Vz așchie, breane, ciob, hârb, tioc, țandără. 8 Sistem de sfărâmare a unor minerale. 9 (Ban; Buc) Casă dărăpănată și sărăcăcioasă. 10 (Îvp) Ruptură într-un obiect de îmbrăcăminte sau încălțăminte, într-un material textil, hârtie etc. 11 (Reg) Răscroiala mânecii. 12 (Trs; Mol) Teren despădurit și transformat în pășune sau în loc arabil. 13 (Trs; Mol) Ogor arat prima oară după o pauză de mai mulți ani. 14 (Reg) Luminiș de pădure. 15 (Trs) Mâncău¹. 16 (Fig) Rupere a unei unități Si: despărțire (1), scindare. 17 (Fig; pex) Dezbinare (3).

SPĂRTURĂ, spărturi, s. f. 1. Gaură, deschizătură (produsă prin spargere, prin distrugere sau rupere). Umbrele amurgurilor intrau prin spărturi, prin colțurile ruinii. SADOVEANU, O. III 583. Pereții văruiți de curînd de-abia se văd prin spărturile gardului. REBREANU, I. 10. În cealaltă parte a șurii, știam o spărtură. Pe acolo, în bătaia lunii aș fi putut vedea tot. DUNĂREANU, N. 36. ◊ (Poetic) Se vede oiștea carului-mare printr-o spărtură din norii negri. DUMITRIU, P. F. 21. Soarele se ivi într-o spărtură de nouri, aprinzînd mii de curcubeie pe cîmpurile înzăpezite. REBREANU, N. 96. ♦ Deschizătură. Nu i se vede decît brațul gol, care iese printr-o spărtură a vălului, și în care ține o făclie de ceară. NEGRUZZI, S. III 379. 2. (Mai ales la pl.) Bucată rezultată în urma spargerii unui obiect; ciob, așchie. Spre sud-est de satul Ibănești este o siliște veche... unde se găsesc încă bucăți de fier, hîrburi, spărturi de cărămidă și alte obiecte vechi. ODOBESCU, S. II 225. ♦ (Rar) Schijă. La sfîrșitul bombardamentului, o spărtură mare mă atinse pe mînă. CAMIL PETRESCU, U. N. 375. 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură.

SPĂRTURĂ ~i f. 1) Deschizătură produsă prin spargere. 2) fig. Dezbinare provocată de nepotrivirea unor interese. /spart + suf. ~ură

spărtură f. 1. efectul spargerii; 2. locul unde s’a spart, gaură.

spărtúră f., pl. ĭ. Rezultatu spargeriĭ, gaură într’un plan: peatra a făcut o spărtură în geam, ghiuleaua în zid.

spărtură s. f., g.-d. art. spărturii; pl. spărturi

spărtură s. f., g.-d. art. spărturii; pl. spărturi

spărtură s. f., g.-d. art. spărturii; pl. spărturi

SPĂRTURĂ s. 1. ciobitură, ciocnitură, crăpătură, fisură, plesnitură. (~ unui vas de lut.) 2. ciob, hârb, țandără, (reg.) breanc, (Ban.) tioc. (O ~ dintr-o oală de lut.) 3. deschizătură, gaură. (A pătruns printr-o ~.) 4. gaură, ruptură, (înv.) frântură. (O ~ în corpul unei nave.)

SPĂRTURĂ s. v. chei, defileu, ruptură, sfâșietură, spintecătură, strâmtoare.

SPĂRTURĂ s. 1. ciobitură, ciocnitură, crăpătură, fisură, plesnitură. (~ a unui vas de lut.) 2. ciob, hîrb, țandără, (reg.) breanc, (Ban.) tioc. (O ~ dintr-o oală de lut.) 3. deschizătură, gaură. (A pătruns printr-o ~.) 4. gaură, ruptură, (înv.) frîntură. (O ~ în corpul unei nave.)

spărtură s. v. CHEI. DEFILEU. RUPTURĂ. SFÎȘIETURĂ. SPINTECĂTURĂ. STRÎMTOARE.