stavă sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 100 / V: stea~ (Pl: steve) / Pl: ~ve, (reg) stăvi, steve / E: ns cf lat stalla, alb stavë „mulțime; grămadă de lemne”] 1 (Îrg) Herghelie (1). 2 (Reg) Îngrăditură în care se țin, mai ales în timpul verii, caii la pășunat. 3 (Reg) Loc (răcoros sau ferit) situat mai ales în pădure, înaintea strungii oilor sau lângă o apă unde se odihnesc, de obicei noaptea, vitele Si: (pop) staniște (1), (reg) bătătură¹ (8), bouriște, meriză, merizătoare, meriziște, meriziștină, merizuș, torină, toriște. 4 (Reg) Loc unde pasc caii. 5 (Olt) Grămadă de snopi făcută pe câmp (formată de obicei din 13 snopi) Si: (reg) pletiță.

STAVĂ, stave, s. f. Herghelie. Stava de cai păștea în șesul mlăștinos al Frumoasei. SADOVEANU, V. F. 79. Caii sînt arme-n război și războiul e-a stavelor spaimă. COȘBUC, AE. 62. Lumea, țeara-mi strigă hoț, C-am furat eu caii toți; Dar eu, zău, nu i-am furat, Făr’ cu stava i-am mînat de la nemeșul bogat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ♦ Loc îngrădit în care se țin vara caii pentru a paște împreună. (Atestat în forma steavă) Merg la stîne, le petrec Și de-acolo încă plec Gios pe valea Oltului La steava ungurului. ALECSANDRI, P. P. 314. – Variantă: (învechit) steavă s. f.

stavă f. Tr. herghelie: la stava Ungurului POP. [Cf. albanez STAVĂ, mulțime].

stávă f., pl. e și ăvĭ (nsl. stava, „stare” vsl. bg. „articulatiune”, infl. de vsl. bg. sîrb. stado, turmă. V. nă- și ră-stav, po- și za-stavă). Vest. Herghelie.

steavă sf vz stavă

stavă (reg.) s. f., g.-d. art. stavei; pl. stave

stavă (reg.) s. f., g.-d. art. stavei; pl. stave

stavă s. f., g.-d. art. stavei; pl. stave

stavă s. f., pl. stave (stăvi)

stavă, stăvi.

STAVĂ s. v. herghelie, staniște.

stavă s. v. HERGHELIE. STANIȘTE.

STAVĂ s. f. 1. (Mold., Ban.) Herghelie. A: Lupul...pre cît mai aproape putu, lîngă stavă să apropie. CI, 100. C: Stavĕ. Grex. AC, 371. 2. (Trans. SV) Îngrăditură în care se țin caii la pășunat. Veni ispravnicul de la stava cailor. A 1776, 99^v. Etimologie: cf. bg. stava, alb. stavë. Vezi și stăvar. Cf. herghelie.

stavă, stave s.f. 1. (înv. și reg.) herghelie de cai. 2. (reg.) loc îngrădit în care se țin vara caii, pentru a paște împreună. 3. (reg.) loc răcoros, mai ales cu umbră, unde se odihnesc noaptea sau ziua la amiază, vara, vitele, oile, caii; staniște, meriză, toriște. 4. (reg.) loc unde pasc caii. 5. (reg.) grămadă de snopi făcută pe câmp (formată din 13 snopi); pletiță, cârstă.

stávă, stave, s.f. (reg.; înv.) Herghelie: „Avea stâni de oi, ciurdă de vaci, stavă de cai” (Lenghel, 1979: 198). ■ Exclusiv în regiunile intracarpatice (ALR, s.n.; vol. II, h. 320). – Cf. bg. stava, alb. stavë (Șăineanu, DEX); cf. lat. stalla, alb. stavë (MDA).

stavă, stave, s.f. – (reg.; înv.) Herghelie. „Avea stâni de oi, ciurdă de vaci, stavă de cai” (Lenghel, 1979: 198): „La stavă și-o d-alergat, / Murguțu și l-o luat” (Bârlea, 1924, II: 51). – Cf. bg. stava, alb. stavë (Șăineanu, DEX); cf. lat. stalla, alb. stavë (MDA).

stavă, stave, s.f. – Herghelie. „Avea stâni de oi, ciurdă de vaci, stavă de cai” (Lenghel 1979: 198): „La stavă și-o d-alergat, / Murguțu și l-o luat” (Bârlea 1924 II: 51). – Cf. alb. stavë (DEX).