STEGULEȚ, stegulețe, s. n. Diminutiv al lui steag (1); steag mic, folosit la pavoazări, la ceremonii etc. – Steag + suf. -uleț.

steguleț sn [At: BĂLCESCU, O. I, 18 / Pl: ~e / E: steag + -uleț] 1 Steag (1) mic, întrebuințat, mai ales, la pavoazări, la ceremonii etc. Si: (pop) stegărel. 2 Steag (1) mic care servește de obicei pentru semnalizări (în armată, la căile ferate etc.) Si: fanion. 3 (Teh) Piesă a mașinilor electrice cu colector.

STEGULEȚ, stegulețe, s. n. Diminutiv al lui steag (1); steag mic, întrebuințat la pavoazări, la ceremonii etc. – Steag + suf. -uleț.

STEGULEȚ, stegulețe, s. n. Diminutiv al lui steag (I 1); steag mic întrebuințat mai ales la pavoazări și la ceremonii. Pe pereții încăperii erau rînduite frumos tablouri, lozinci și stegulețe. MIHALE, O. 225. Gara, îmbrăcată cu tot felul de stegulețe, ghirlănzi de lăstăriș... părea o sorcovă mare. POPA, V. 209. După aceștia veneau toți copiii din casă învăscuți leșește, purtînd sulițe lungi și stegulețe cu prapore de mătase. BĂLCESCU, O. I 18.

steguléț n., pl. e. Steag mic (cum poartă roșioriĭ în vîrfu lăncilor).

steguleț s. n., pl. stegulețe

steguleț s. n., pl. stegulețe

steguleț s. n., pl. stegulețe

steguleț, stegulețe s. n. (tox.) ac de seringă.

STEGULEȚ s. fanion. (~ de semnalizare.)