STELIȚĂ, stelițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori dispuse în capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelișoară (Aster amellus). – Stea + suf. -iță.

ASTER L., STELUȚĂ, fam. Compositae. Gen originar din America de N, Africa de S, Asia și Europa, peste 350 de specii (erbacee, anuale, bienale, majoritatea însă vivace), glabre sau pubescente. Frunze alterne fără stipele, dentate sau nedentate. Flori sesile așezate pe un receptacul comun și reunite în calatidii (înconjurate de un involucru cu foliolele așezate de cele mai multe ori imbricat, în mai multe rînduri, verzi, pieloase) singulare, în panicule mai dense sau mai rare sau în buchete umbelate. Florile radiale deseori liniar-oblongi, uniseriale, albe, albastre, violacee, roșii, cele ale discului tubuloase, galbene, rar purpur-violete, stigmat cu diviziunile lanceolate la vîrf. Perii papului, 2-3 seriali.

SCÂNTEIUȚĂ s. 1. scânteioară. (O scânteie mică sau o ~.) 2. v. scânteioară. 3. (BOT.; Gagea arvensis) (reg.) brumărea, ceapa-ciorii. 4. (BOT.; Aster novibelgii) (reg.) cătare, pocroavă, sălcioară, săpunele (pl.), steluță, vinețele (pl.), salbă-moale.

STELIȚĂ s. (BOT.; Aster amellus) (reg.) gălățence (pl.), rușcă, scânteiuțe (pl.), stelișoară, vărsătoare, flori-cojocărești (pl.), flori-de-Ierusalim (pl.), iarba-vântului, ochiul-boului, rujă-de-toamnă, rujă-vânătă.