STRECURA, strecor, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Lat. *extracolare (< lat. colare).

strecura [At: ANON. CAR. / V: (îvr) ~răc~, ~cora, ~ricora, ~ric~, (reg) ~râcora, ~râc~ / Pzi: ~cor, (A și: reg strecor), (îvp) strecur, (6, înv) strecor; Pc 1 (reg) și am strecut / E: lat *extracolare (< lat colare] 1 vt (C. i. lichide) A trece printr-o strecurătoare, printr-o pânză etc. pentru a limpezi, separând părțile solide sau impuritățile. 2 vt (C. i. metale prețioase) A curăța de impurități Si: (pop) a lămuri. 3 vt (Reg) A pritoci. 4 vt (C. i. materii îmbibate sau amestecate cu un lichid) A separa și a reține, lăsând lichidul să se scurgă. 5 vt (Reg; c. i. cereale) A trece prin ciur. 6 vr (D. lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură sau printr-un loc îngust Si: a se scurge. 7 vr (Pex) A se infiltra. 8 vr (D. lacrimi) A curge încet alunecând în jos Si: a se prelinge². 9 vr (Fig; d. bunuri materiale, bani etc.) A se risipi pe nesimțite. 10 vr (Îvr; d. substanțe organice lichide) A se evacua (1). 11 vr (D. ființe) A-și face loc (cu greu) într-un desiș, într-un loc strâmt, prin înghesuială. 12 vi (Fig) A ajunge cu greu și prin mijloace necinstite la anumite avantaje, situații. 13 vr (D. ființe) A se deplasa discret, fără zgomot, pe neobservate Si: a se furișa (2), (reg) a se fâștiga, a se șterge, a se șupuri¹, a se fura (22), (fam) a se fofila (1). 14 vt A transporta pe ascuns (câte puțin). 15 vt (Fig; c. i. vorbe) A rosti ușor, discret sau în treacăt. 16 vt (Fig) A se eschiva în mod discret. 17-18 vtr A (se) introduce (din loc în loc) în vorbire sau în scriere Si: a (se) intercala. 19 vr (D. oameni) A intra, a se introduce pe neobservate, ca străin (cu intenții dușmănoase), în mijlocul unui grup omogen Si: a se infiltra, (liv) a se insinua. 20 vr (De obicei d. erori, confuzii etc.) A trece neobservat. 21 vr (D. colectivități umane) A trece pe rând și pe nesimțite, în grupuri mici sau individual. 22 vr (D. colectivități umane) A se perinda într-o succesiune. 23 vr (Mai ales d. timp sau unități de timp) A trece (unul după altul) Si: a se desfășura (3), a se scurge. 24 vr (Fig; d. sentimente, stări, senzații, idei etc.) A se face simțit (treptat) Si: a se insinua.

STRECURA, strecor, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecurătoare, printr-o sită, printr-o țesătură pentru a-l separa de părticelele solide sau de corpuri străine și pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte puțin) printr-o crăpătură, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. și tranz. A pătrunde sau a face să pătrundă printr-un desiș, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a ieși sau a se deplasa, a trece pe furiș, fără să facă zgomot și fără să fie observat; a se furișa. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacăt. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grijă să nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând și pe nesimțite, a se perinda; fig. (despre unități de timp) a trece, a se scurge. – Probabil din s- + trece (după spânzura, vântura etc.).

STRECURA, strecor, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la lichide) A trece printr-o strecurătoare, pentru a separa de părticele solide sau de corpuri străine și a face să rămînă limpede, omogen. A intrat aprinsă și grăbită-n casă, Donița punînd-o după ușă-n cui. Mă-sa stă crucită. «Păi, acolo o pui? Vino și strecoară laptele odată!». COȘBUC, P. I 249. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (printr-o crăpătură), a aluneca (cîte puțin) printr-un loc îngust. Albia adîncă a pîrăului era presărată de lespezi văroase ș-o dungă de apă se strecura în liniște, înțepată ici-colo de raze subțiri de lumină. SADOVEANU, O. VII 39. De trei zile de-a rîndul, din cerul posomorît de toamnă se strecoară picături dese și reci. CAZABAN, V. 11. Luat-ați seama cînd e ger iarna și vîntul vîjîie, că dacă vă puneți la vatră dinaintea focului, auziți unele lemne țipînd și vedeți strecurîndu-se în ele o apă fierbinte? NEGRUZZI, S. I 246. ◊ Fig. Dar las’ că nu scapă ei de Cuculeț... nu... De-oi ști că s-or strecura toți banii Agiei [la joc], am să-i înhaț [pe măsluitori]. ALECSANDRI, T. I 157. (Tranz.) Sultănica strecură, printre genele ei de catifea, două lacrimi ca boaba de rouă: una se întinse pe obraz, iar alta-i încreți gura. DELAVRANCEA, S. 9. 3. Refl. A-și face loc (cu greu), a pătrunde (printr-un desiș, printr-un loc strîmt). Se strecurau șoareci pe subt acoperișul de stuf. SADOVEANU, P. M. 14. Copiii răspundeau într-un glas, înfășurați de bucurie: Bine ai venit, Gherlaș! Arată-ne săbiile, să-ți vedem săbiile!... Scamatorul zîmbea blînd, strecurîndu-se printre ei cu prevedere – să nu-i lovească. SAHIA, N. 65. Ei aud cu urechile toată acea nenumărată lume de insecte ce se strecoară prin ierburi, țiuind, scîrțîind, fluierînd, șuierînd. ODOBESCU, S. III 19. Ea că-mi înota... Și se strecura Și ea că-mi trecea Tot din stîncă-n stîncă, Și din piatră-n piatră Pînde ceea parte. TEODORESCU, P. P. 429. ◊ (În imagini poetice) Vîntul cu un freamăt dulce se strecoară prin pletele sălciilor. SADOVEANU, O. VI 51. Ce? Cînd luna se strecoară printre nouri, prin pustii, Tu cu lumea ta de gînduri după ea să te ații? EMINESCU, O. I 157. O deschisă galerie unde-a soarelui lumină Se strecoară-n arabescuri prin pereții fini de lac, Prelungește colonada-i pe-o fantastică grădină. ALECSANDRI, P. III 84. Mușchiul zidului se mișcă... p-între iarbă se strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. ALEXANDRESCU, M. 13. ◊ Fig. (Despre sentimente, emoții, senzații) Nu știu de ce dară în inima ei se strecură o bucurie ascunsă. ISPIRESCU, L. 239. Dar încet-încet simți, cum se strecoară un somn de plumb prin toate vinele lui, ochii i se painjeniră și el căzu ca mort în iarba pajiștei. EMINESCU, N. 20. Un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. ALEXANDRESCU, M. 20. ♦ Tranz. A introduce ceva (cu efort) într-un loc strîmt. Scamatorul... a prins baioneta numai cu două degete – și a început s-o strecoare în gură. SAHIA, N. 69. ◊ Fig. Asfințitul parcă-mi strecurase o taină mare în suflet. SADOVEANU, O. VI 9. Fiecare avea pușca la el și mînca fără risipă de cuvinte, strecurînd priviri bănuitoare printre trunchiurile sîngeroase și sinistre. GALACTION, O. I 267. 4. Refl. A intra sau a ieși tiptil, pe furiș; a se furișa. Doamna Vorvoreanu privea pe fereastră; inima-i bătea tot mai încet... Dacă nu se va putea strecura acum, să se urce în tren, va fi pierdută. DUMITRIU, B. F. 85. Titu Herdelea se strecură afară. REBREANU, R. II 79. Nimic n-o mai ispitea în viață. Îmbrăcată simplu, în negru, căuta să se strecoare neobservată, dar, fără să vrea, atrăgea toate privirile. BART, E. 305. ◊ Fig. (Urmat de determinarea «prin viață») Îl jena felul ei de a vorbi tare și vulgar... luxul vestimentar de gust îndoielnic, tot ce-i ofensa discreția lui, cu care fusese învățat să se strecoare prin viață, atrăgînd cît mai puțin luarea-aminte a semenilor. C. PETRESCU, Î. II 213. ♦ Tranz. A așeza undeva un lucru, a introduce undeva pe cineva sau ceva cu mișcări ușoare, pe nesimțite. Vitoria strecură pe masa rotundă din mijlocul odăii plicul și foaia albă. SADOVEANU, B. 38. Și să strecor a mea mînă după gîtu-ți de zăpadă. EMINESCU, O. IV 42. ◊ Fig. Iar tîrziu, cînd taina dimprejur te cheamă Și-ți strecoară-n suflet un fior de teamă... Te cuprind deodată lungi păreri de rău. TOPÎRCEANU, B. 14. ♦ Tranz. (Cu complementul «vorbe») A rosti ușor, discret. Bîrnoavă strecură cîteva vorbe la urechea lui Șoimaru. SADOVEANU, O. VII 18. Am început a vorbi lucruri neînsemnate. Căutam să strecor vorbele pe nesimțite, dibaci, pentru a ajunge la ținta venirii mele. C. PETRESCU, S. 163. ♦ Tranz. (Cu complementul «privire») A face să lunece cu abilitate, pe furiș. Vodă rîdea în barbă și strecura în juru-i privirea-i ascuțită ca un vîrf de jungher. SADOVEANU, O. VII 74. ♦ A trece (pe lîngă cineva sau ceva) mergînd ușor, nebăgat în seamă. Masinca ridica pumnul amenințătoare. Servitoarea se strecura pe lîngă dînsa, în vîrful picioarelor. BASSARABESCU, V. 7. Tu pe-alături te strecoară, Nu băga nici chiar de seamă, Din cărarea ta afară De te-ndeamnă, de te cheamă. EMINESCU, O. I 198. Dar ce văd? ce se strecoară Colo-n zare cînd și cînd? E o sanie ușoară Prin lumină lunecînd. ALECSANDRI, O. 222. 5. Refl. A se introduce, ca străin, în mijlocul unui grup omogen (de obicei cu intenții dușmănoase). Ușor în mișcări, folosind vorbe potrivite... și pe deasupra fiind necunoscut în oraș, se putea strecura ușor în încrederea muncitorilor. VORNIC, P. 196. Aici s-a strecurat între răzeși unu Sava Cerchezu, armean, care a cumpărat cîțiva stînjeni de moșie și a ajuns a fi primar. I. IONESCU, P. 397. ♦ A trece, a aluneca, a scăpa neobservat. S-a strecurat o greșeală de tipar. 6. Refl. A trece (unul) în urma altuia, a se perinda într-o succesiune. În fund, mogîldețe se ridică... și trec mereu în fugă, la stînga, spre pădure, trăgători inamici. Nu îi vedem bine decît cînd se strecoară unul după altul. CAMIL PETRESCU, U. N. 402. Cîți bani nu s-au vărsat acolo pe vin! Cîți n-au cinstit acolo! Tot Hușul s-a strecurat prin dugheana lui. La TDRG. ♦ Fig. (Despre unități de timp; astăzi rar) A trece, a se petrece; a se scurge. S-au strecurat mulți ani de-atunci. GANE, N. III 51. Dar, vai mie! vremea zboară, Zile, veacuri se strecoară, Ș-ai mei ochi nu văd lumină, Și durerea-mi nu s-alină. ALECSANDRI, P. I 86. Cum pusei acest gînd... simții o neliniște oarecare. Era aceasta oare o aducere-aminte a vremii trecute? Nu cred. Se strecurase atîta timp, se petrecuseră atîtea întîmplări, încît nu putea fi altă decît acea impresie a tinereții, care rămîne pururea. NEGRUZZI, S. I 67. – Prez. ind. și: (Mold.) strecur (PĂUN-PINCIO, P. 79, SEVASTOS, N. 289, ȘEZ. VII 75); pers. 3 pl. și: (învechit) strecor (ALECSANDRI, T. I 333).

A STRECURA strecor tranz. 1) (lichide) A face să treacă printr-o sită sau printr-o pânză (pentru a curăța de impurități sau a omogeniza laptele). ~ laptele. 2) fig. (persoane, lucruri) A introduce cu îndemânare și pe neobservate. A-l ~ printre scândurile gardului. ◊ ~ o vorbă a șopti ceva pe furiș. 3) A face să se strecoare. /<lat. extracolare

A SE STRECURA mă strecor intranz. 1) (despre lichide sau despre granuloase) A curge ușor și câte puțin (printr-o crăpătură, gaură). 2) fig. (despre timp) A se scurge puțin câte puțin. 3) fig. A trece neobservat. ~ afară. S-a ~t o greșeală. /<lat. extracolare

strecurà v. 1. a face să curgă picătură cu picătură: a strecura lapte; 2. fig. a trece cu încetul și pe nesimțite: se strecurase de atunci mai bine de un an; 3. a se duce pe furiș, a intra pe ascuns: s’a strecurat în casă, se strecurară și fugiră toți; 4. a trece cu greu, a răsbate: cine se poate strecura prin acea mulțime? [Lat. *EXTRACOLARE].

străcura v vz strecura

strâcora v vz strecura

strâcura v vz strecura

strecora v vz strecura

stricora v vz strecura

stricura v vz strecura^[1] corectat(ă)

străcurà v. V. strecurà.

străcór, străcurát, V. strecor.

strecór, a -curá v. tr. (lat. *extra-cólo [saŭ *trans-colo], -coláre, d. côlum, strecurătoare de vărguțe împletite. – Strecoară, să strecoare). Fac să treacă pin strecurătoare (laptele, ceaĭu). V. refl. Fig. Trec pe nesimțite: mulțĭ anĭ s’aŭ strecurat. Străbat pe furiș saŭ pe nesimțite, mă furișez, mă șupuresc: Jidaniĭ s’aŭ strecurat în țară, peștișorii i s’aŭ strecurat pintre degete și aŭ scăpat. Străbat, răzbat: de abea m’am strecurat pin mulțime. – În nord strécur, strécură, să strécure, în vest și stră-.

strecura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecor, 2 sg. strecori, 3 strecoară; conj. prez. 1 sg. să strecor, 3 să strecoare; imper. 2 sg. afirm. strecoară

strecura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. strecor, 3 strecoară, 1 pl. strecurăm; conj. prez. 3 să strecoare

strecura vb., ind. prez. 1 sg. strecor, 3 sg. și pl. strecoară, 1 pl. strecurăm; conj. prez. 3 sg. și pl. strecoare

strecura (ind. prez. 1 sg. strecor)

strecur, -ră 3.

strecura (-cor, -at), – vb. 1. A trece prin sită, printr-o țesătură etc. un lichid. – 2. A limpezi, a purifica, a rafina. – 4. (Refl.) A se fofila, a se furișa, a se băga. – Var. străcura. Mr. stricor, stricurare. Lat. cōlāre, prin intermediul *transcōlāre (Cipariu, Gram., 368; Meyer, Alb. St., IV, 110) sau extracōlāre (Pușcariu 1650). Rezultatul stre- (în loc de stră-) este normal, și nu trebuie explicat prin intermediul lat. stĕrcǒrāre „a îngrășa cu bălegar”(Candrea; cf. Tiktin). Mai curînd se datorează unui contact semantic cu între, printre, deoarece strecura înseamnă „a trece”. – Der. strecurătoare, s. f. (obiect prin care se strecoară un lichid); strecătoare, s. f. (strecurătoare), probabil prin confuzie cu trece, cf. trecătoare (altă opinie la Graur, Rom., LIII, 384).

strecătoare, strecura Despre originea acestor cuvinte am publicat o notă în „Romania”, LIII (1927), p. 386-387. Mențin cele scrise acolo, dar constat că dicționarele noastre au trecut pe lîngă etimologia propusă, fără măcar să o menționeze. Voi încerca să aduc în sprijinul ei argumente noi. A strecura este explicat pină astăzi în diverse feluri nesatistăcătoare (Meyer-Lübke, care nu excelează prin prudență cînd e vorba de etimologii romînești, nu inserează în ediția a doua nici una, excluzînd pe strecura din REW): *extracolare (DU, DLRM), *extracolare sau *transcolare (PEW, care nu pare să cunoască decît forma stră- ; aceeași etimologie la Scriban) ; colare întărit cu tra- (TDRG, cu îndoială) ; stercorare (CADE). Formele neatestate nu sînt reprezentate nicăieri în limbile romanice și au fost inventate special pentru a fi folosite ca punct de plecare pentru forma romînească. Dar ambele au un cusur : atît estra- cît și trans- trebuiau să devină (s)tră- și n-am avea nici un mijloc să explicăm de ce forma normală este cu stre-. De notat că nu avem în romînește nici un exemplu de stră- > stre-, la nici un verb, nici măcar la străvedea, unde consoana următoare e muiată. Aceasta dovedește că dintre formele cu stre- și cele cu stră-, mai vechi sînt cele dintîi, cele din urmă explicîndu-se fie prin corelația de timbru, fie, mai simplu, prin influența prefixului stră-. Cît privește pe stercorare, acesta este cunoscut și în latină și în limbile romanice, dar cu înțelesul de „a îngrășa cu băligar”. Alături de derivatul „normal” strecurătoare, găsim forma strecătoare, bine cunoscută în Moldova (TDRG o socotește chiar cea mai obișnuită ; Scriban o cunoaște din Transilvania ; vezi și MCD, p.139, din Banat). Dicționarele consideră că forma primitivă este strecurătoare, iar strecătoare ar fi o formă posterioară, „scurtat㔄, după cum zice DU. Dar o astfel de scurtare ar fi inexplicabilă și fără analogie în romînește : am putea oare concepe să se zică *vîntătoare sau *spînzătoare în loc de vînturătoare sau spînzurătoare ? Mi se pare că avem aici un exemplu clasic de ”arii laterale„, care trădează forma mai veche, fără-ur- ; aceasta e atestată și în aromînă și în meglenoromînă (am făcut trimiterile în articolul citat din ”Romania„; tendința limbii române este mai curînd de a adăuga un -ur- decît de a-l suprima). Și aici apar, în dacoromînă, variante cu stră-, dar nu ne putem îndoi că sînt mai noi decât cele cu stre- (TDRG spune deschis că în perioada modernă apare mai des stră-, evident sub influența prefixului stră-, eventual și sub influența lui c următor, pronunțat dur). Forma strecătoare, mai veche decît strecurătoare, dovedește că rădăcina familiei nu este strecur-, ci strec-. Despre adăugarea, elementului -ur- am vorbit în articolul citat. Mai e nevoie să mă ocup aici numai de rădăcină. Trebuie să pornim de la a trece. Formația lui strecătoare, dacă pornim de la a trece, nu are nimic surprinzător : nu avem decît să ne gîndim la trecătoare, format exact în același fel. Pentru înțeles, să ne referim la fr. passoire ”strecurătoare„ de la passer ”a trece". E adevărat că trecătoare nu are variantă cu tră-, pentru că analogia îl împiedica de la aceasta (legătura cu trece fiind clar simțită), pe cînd strecătoare nu a fost supus acestei analogii. În articolul citat am ezitat, ca punct de pornire, între lat. *ex-traicio și rom. s- + trece. Acum nu mă mai îndoiesc că avem de-a face cu un derivat romînesc, cu prefixul s-, care ar merita să fie studiat, vezi scălcia, scoboră (aici mai sus), scufunda, sfulgera, BPh, V (1937), p. 172 (de adăugat CDDE 12), smomi.

STRECURA vb. v. eschiva, fugi, pritoci, scăpa, sufla, sustrage, șopti.

STRECURA vb. 1. v. infiltra. 2. v. scurge. 3. v. furișa. 4. a se furișa, (rar) a se prefira. (Lumina se ~ printre frunze.) 5. v. pătrunde. 6. v. scăpa.

strecura vb. v. ESCHIVA. FUGI. PRITOCI. SCĂPA. SUFLA. SUSTRAGE. ȘOPTI.

STRECURA vb. 1. a se infiltra, a pătrunde, (livr.) a se insinua. (Apa se ~ în zidărie.) 2. a se scurge. (Lichidul se ~ prin fisura vasului.) 3. a se fofila, a se furișa, (înv. și reg.) a se șterge, (Transilv.) a se fîștica, (Mold. și Bucov.) a se șupuri, (înv.) a se fura, (fig.) a se prelinge. (S-a ~ neobservat afară.) 4. a se furișa, (rar) a se prefira. (Lumina se ~ prin arbori.) 5. a pătrunde, a răzbate. (Frigul se ~ în casă.) 6. a scăpa. (În text s-au ~ cîteva erori de tipar.)