STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci.

străluci² vi [At: COD. VOR². 56^r/8 / V: (înv) ~re~, (reg) stărl~, ~uca / Pzi: ~ucesc, 3 (înv) și ~luce / E: stră- + luci] 1 A produce o lumină vie, strălucitoare. 2 A răspândi o lumină puternică sau a reflecta puternic lumina primită Si: a lumina, a luci (Vz răza, zări). 3 A produce o lumină puțin intensă (și intermitentă) ca o scânteie Si: a licări, a luci, a scăpăra¹ (15), a scânteia (4), a sclipi (1), a sticli, (rar) a strălumina (2), (reg) a sclipui¹. 4 (Pan) A da impresia de strălucire prin curățenie, prin albeață. 5 (D. ochi, privire) A avea o strălucire specifică, vie, care trădează un sentiment puternic Si: a licări, a luci, a scăpăra¹ (20), a scânteia (5), a sclipi (3), a sticli. 6 (Îvp) A fulgera (1). 7 (Fig; d. oameni, popoare etc.) A se face remarcat, cunoscut, a se distinge în mod deosebit (prin calități sau prin fapte excepționale) Si: (liv), a eclata (2), (îvr) a strălumina (5). 8 (Înv) A dăinui (datorită faimei, bogăției, renumelui etc.).

STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Stră + luci.

STRĂLUCI, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, cu o lumină vie, a răspîndi lumină, a lumina. Deasupra, strălucesc miile de stele. BOGZA, A. Î. 64. Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare Strălucește și dizmiardă oceanul de ninsoare. ALECSANDRI, P. A. 112. Stelele strălucesc de o mai vie lumină. NEGRUZZI, S. I 58. 2. A reflecta lumină, a sclipi din cauza luminii, a scînteia, a sticli. Vîrfurile colinelor strălucesc în lumina vie a soarelui. BOGZA, C. O. 237. Frumoasă ești, pădurea mea... Cînd strălucesc subt rouă grea Cărări de soare pline. TOPÎRCEANU, B. 8. Troiene mari acopăr cîmpiile... gîrla înghețată bocnă strălucește în curmezișul șesului. VLAHUȚĂ, O. AL. I 89. Făt-Frumos, – zise fata – și două lacrimi mari străluciră în ochii ei – nu te duce încă. EMINESCU, N. 9. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) Cătănuț cînd auzea, La Gruia se repezea, Paloșul își strălucea, Printr-însul îl petrecea. TEODORESCU, P. P. 632. 3. Fig. (Despre persoane) A se face remarcat (prin calități sau fapte excepționale). Din viața pieritoare, trecînd în altă lume, În viața fără moarte mă duc să strălucesc. MACEDONSKI, O. I 52. Din orice parte ai privi... nu-i poți găsi decît puncte slabe: nu strălucește nici prin mijloacele sale intelectuale, nici prin cunoștințe. BOLINTINEANU, O. 251. ◊ Refl. De la această solie în Ardeal, documentele istorice pierd din vedere pe viteazul Radu din Calomfirești, pe care îl văzurăm... strălucindu-se în războiul cu tătarii. BĂLCESCU, O. II 83. ◊ Tranz. fact. (Neobișnuit) În acel locaș de piatră, drum ce duce la vecie... Cîtă ai simțit plăcere cînd a lui Mihai soție A venit să-ți povestească fapte ce l-au strălucit! ALEXANDRESCU, M. 16. – Prez. ind. pers. 3 și: (învechit) străluce (EMINESCU, O. I 167, ALECSANDRI, P. III 200).

A STRĂLUCI ~esc intranz. 1) (despre aștri și despre alte surse de lumină) A luci foarte puternic; a răspândi o lumină vie. 2) (despre lucruri) A reflecta o lumină puternică (venită de la alte corpuri). Podgoriile strălucesc la soare. 3) (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curățeniei); a sclipi; a luci. 4) fig. (despre oameni) A produce impresie deosebită (prin calități sau fapte excepționale). /stră- + a luci

strălucì v. 1. a luci foarte tare; 2. fig. a se distinge. [Lat. *EXTRALUCIRE].

stărluci v vz străluci

străluca v vz străluci² corectat(ă)

streluci v vz străluci² corectat(ă)

strălucésc v. intr. (d. stră- și lucesc). Lucesc, lucesc foarte tare (soarele, luna, stelele, diamantele, picăturile, ochiĭ). Fig. Îs foarte curat: casa strălucea de curățenie. Mă ilustrez, mă disting: a străluci pin vitejie. A străluci pin absență (iron.), a lipsi de unde trebuĭa să fii prezent. A străluci de bucurie, a fi foarte vesel.

străluci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, 3 sg. strălucește, imperf. 1 străluceam; conj. prez. 1 sg. să strălucesc, 3 să strălucească

străluci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, imperf. 3 sg. strălucea; conj. prez. 3 să strălucească

străluci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucesc, imperf. 3 sg. strălucea; conj. prez. 3 sg. și pl. strălucească

străluci (conj. strălucească)

străluci (-cesc, -it), vb. – A luci puternic, a sclipi, a scînteia. De la luci, cu pref. stră- (Pușcariu 988) sau dintr-un der. lat. de la lūcēre (*tralūcῑre, după Candrea-Dens., 1011; cf. REW 5136), cf. bell. straluce, rovign. stralusir, engad. stral’üzir, calabr. straluciri. – Der. străluc, s. m. (insectă, Cerambyx moschatus), deverbal; strălucit, adj. (ilustru, splendid); strălucitor, adj. (splendid, lucitor).

STRĂLUCI vb. 1. v. lumina. 2. a lumina, (reg.) a răza, a zări. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (Luna ~ peste ramuri.) 4. v. sclipi. 5. v. luci. 6. a luci, a scânteia, a sclipi, a sticli, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli. (Ochii îi ~.) 8. (livr.) a bria, a eclata. (O persoană care ~ într-un anumit domeniu.)

STRĂLUCI vb. v. fulgera.

STRĂLUCI vb. 1. a lumina, a scînteia, a sclipi. (Candelabre ~ în salon.) 2. a lumina, (reg.) a răza, a zări. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (Luna ~ peste ramuri.) 4. a sclipi, (fig.) a arde. (Stelele ~.) 5. a luci. (Un metal care ~.) 6. a luci, a scînteia, a sclipi, a sticli, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licări, a luci, a scăpăra, a scînteia, a sclipi, a sticli. (Ochii îi ~.) 8.* (livr.) a bria, a eclata. (O persoană care ~ într-un anumit domeniu.)

străluci vb. v. FULGERA.