SÂCÂITOR, -OARE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietor, -oare adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

sâcâitor, ~oare a [At: CAMIL PETRESCU, U. N. 347 / V: (rar) ~ietor, ~căi~ / Pl: ~i, ~o'are / E: sâcâi + -tor] 1 Care creează o stare de supărare, de enervare, de iritare Si: agasant, enervant (1), iritant, plicticos, plictisitor. 2 Care-i vorbește cuiva repetând același lucru, insistând asupra unei teme în mod plictisitor Si: cicălitor (3), (fam) pisălog. corectat(ă)

SÂCÂITOR, -OARE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietor, -oare adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

SÂCÂITOR ~oare (~ori, ~oare) Care sâcâie. /a sâcâi + suf. ~tor

sâcăitor, ~oare a vz sâcâitor

sâcâietor, ~oare a vz sâcâitor

SÎCÎIETOR, -OARE adj. v. sîcîitor.

SÎCÎITOR, -OARE, sîcîitori, -oare, adj. (Și în forma sîcîietor) Enervant, supărător, plictisitor. Mă frămîntă, cu sîcîietoare grijă și neliniște, problema dormitului în frig. CAMIL PETRESCU, U. N. 347. ◊ (Adverbial) O găină începu a cotcodăci sîcîitor. REBREANU, R. I 145. – Variantă: sîcîietor, -oare adj.

sâcâitor (desp. -câ-i-) adj. m., pl. sâcâitori; f. sg. și pl. sâcâitoare

sâcâitor (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitori; f. sg. și pl. sâcâitoare

sâcâitor adj. m., pl. sâcâitori; f. sg. și pl. sâcâitoare

SÂCÂITOR adj. 1. enervant. 2. v. cicălitor.

SÎCÎITOR adj. 1. agasant, enervant, iritant, plicticos, plictisitor, supărător. (O treabă ~.) 2. cicălitor, (fig.) pisălog. (Om ~.)