TARLA, tarlale, s. f. 1. Suprafață de teren agricol mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcând parte din teritoriul unei comune; solă; cultura de pe o astfel de suprafață. 2. (Rar) Drum sau teren îngust care desparte semănăturile; hotar. – Din tc. tarla.

tarla sf [At: GHICA, S. 552 / V: (îrg) tăr~, (reg) ~lă (Pl: ~le), târ~, târlă / Pl: ~le / E: tc tarla] 1 Suprafață de teren cultivată cu aceeași specie de plante agricole, în cadrul unui asolament Si: solă, (reg) tablă¹ (51), tabunel. 2 (Pex) Cultura de pe o tarla (1). 3 (Înv; îs) Dijmă la ~ Formă de rentă funciară feudală, care consta din cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe tarlalele de pământ primite spre a fi lucrate în parte. 4 (Olt) Postată. 5 sf Reg) Strat în grădină. 6 (Reg) Drum îngust care desparte semănăturile.

TARLA, tarlale, s. f. 1. Suprafață de teren agricol mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcând parte din teritoriul unei comune); solă; cultura de pe o astfel de suprafață. 2. (Rar) Drum sau teren îngust care desparte semănăturile; hotar. – Din tc. tarla.

TARLA, tarlale, s. f. 1. Porțiune întinsă de teren agricol, de obicei în formă pătrată sau dreptunghiulară, mărginită de patru drumuri care se întretaie, făcînd parte din teritoriul unei comune sau al unei gospodării agricole mari; p. ext. cultura de pe o astfel de porțiune. Pîndarii goneau vitele afară din tarlale, căznindu-se să le ție pe drumul îngust dintre ele. SANDU-ALDEA, U. P. 94. Munciră din zori de zi pînă la nămiezi și nu se lăsară pînă ce nu culcară la pămînt o tarla bunicică [de orz]. POPESCU, B. II 48. 2. (Rar) Drum îngust care desparte semănăturile; hotar.

TARLA, tarlale, s. f. 1. Suprafață de teren mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcînd parte din teritoriul unei comune sau al unei gospodării agricole mari); cultura de pe o astfel de porțiune. 2. (Rar) Drum îngust care desparte semănăturile; hotar. – Tc. tarla.

TARLA ~le f. Suprafață (mare) de teren cultivată cu aceeași specie de plante agricole. [Art. tarlaua; G.-D. tarlalei] /<turc. tarla

tarla f. bucată de pământ semănat și lucrat: mirosul ce ieșia din tarlalele cu flori POP. [Turc. TARLA].

tarlá f. (turc. tarla, cîmp, ogor, de unde și ung. tarló). Sud. Postată, delniță, cleată, parte de ogor, de arătură, semănătură: a cosit toată tarlaŭa. V. țarină.

tarlă sf vz tarla

tărla sf vz tarla

târla sf vz tarla

târlă² sf vz tarla

tarla s. f., art. tarlaua, g.-d. art. tarlalei; pl. tarlale

tarla s. f., art. tarlaua, g.-d. art. tarlalei; pl. tarlale, art. tarlalele

tarla s. f., art. tarlaua, g.-d. art. tarlalei; pl. tarlale

tarla (-ale), s. f. – Cultură, solă, tablă, fîșie de teren cultivată cu aceeași specie de plante. – Megl. torlă. Tc. tarla (Șeineanu, II, 353; Lokotsch 2040; Ronzevalle 62).

TARLA s. v. postată.

TARLA s. v. solă.

TARLA s. (AGRIC.) solă, (Mold. și Transilv.) tablă. (Mai multe ~ cu porumb.)

tarla s. v. POSTATĂ.