TARĂ¹, tare, s. f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăți nemarcate formate din diferite bucăți de metal sau de sticlă, care se folosesc la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tara s. f.] – Din ngr. tára.

tară¹ sf [At: DDRF / V: ~ra / Pl: ~re / E: ngr τάρα] 1 Dara¹ (1). 2 (Csc) Greutăți nemarcate, de forma unor alice din metal sau din sticlă, utilizate în anumite cântăriri de laborator, de obicei pentru a compensa greutatea unui picnometru, a unui vas etc. 3 (Mii) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice ale pulberii.

TARĂ¹, tare, s. f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăți nemarcate formate din diferite bucăți de metal sau de sticlă, care se întrebuințează la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tara s. f.] – Din ngr. tára.

TARĂ² s. f. 1. Greutate a ambalajului, a vasului (sau a altui mijloc de transport) în care se află o marfă; dara. 2. (Cu sens colectiv) Greutăți nemarcate, formate din diferite bucăți de metal, întrebuințate la cîntărit. – Variantă: tara s. f.

TARĂ¹ s.f. Greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. [Var. tara s.f. / < ngr. tara].

TARĂ¹ s. f. greutatea unui vehicul sau a ambalajului unei mărfi, al unui obiect etc.; dara. (< fr., ngr. tara)

TARĂ¹ ~e f. 1) v. DARA. 2) Ansamblu de greutăți în formă de alice folosite pentru cântăriri în laborator. [G.-D. tarei] /<ngr. tára

*táră f., pl. e (it. tara. V. dara). 1. Dara, 2. (după fr.) Defect fizic orĭ moral moștenit: acest copil are tara hoțiiĭ.

tara² sf vz tară¹

TARA s. f. v. tară².

TARA s.f. v. tară¹.

tară s. f., g.-d. art. tarei; pl. tare

tară s. f., g.-d. art. tarei; pl. tare

tară (dara, meteahnă) s. f., g.-d. art. tarei; pl. tare

TARĂ s. dara. (~ unei mărfi.)

TARĂ s. dara. (~ unei mărfi.)