TAUMATURG, taumaturgi, s. m. (în concepțiile religioase) Persoană având capacitatea de a face miracole (învierea morților, vindecarea prin atingere cu mâinile); făcător de minuni. – Din fr. thaumaturge.

taumaturg, ~ă smf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 158 / Pl: ~rgi, ~rge / E: fr thaumaturge] Persoană care, în concepția unor religii, ar fi înzestrată cu capacitatea supranaturală de a face minuni.

TAUMATURG, taumaturgi, s. m. Persoană care, în concepția unor religii, ar poseda însușirea de a face minuni; făcător de minuni. – Din fr. thaumaturge.

TAUMATURG s.m. (Liv.) Persoană care pretinde că ar putea face minuni. [Pron. ta-u-. / < fr. thaumaturge, cf. gr. thauma – minune, ergon – lucrare].

TAUMATURG s. m. cel care pretinde că poate face minuni. (< fr. thaumaturge)

TAUMATURG ~gi m. rar Persoană despre care se crede că ar fi înzestrată cu puterea de a face minuni. /<fr. thaumaturge

taumaturg m. făcător de minuni: St. Grigorie Taumaturgul.

*taŭmatúrg m. (vgr. thaumaturgós). Făcător de minunĭ: sfîntu Grigore Taŭmaturgu.

taumaturg (desp. tau-) s. m., pl. taumaturgi

taumaturg (tau-) s. m., pl. taumaturgi

taumaturg s. m. (sil. tau-), pl. taumaturgi

Grigorie Taumaturgul (†270 sau 271), sfânt, n. în Neocezareea Pontului. Înzestrat cu talent oratoric, a studiat retorica și dreptul roman la Cezareea, unde l-a cunoscut pe Origen, al cărui elev a devenit. Din cauza persecuțiilor împăratului Maximian s-a refugiat trei ani la Alexandria, apoi s-a reîntors la Cezareea, unde a fost numit episcop. A fost persecutat și în timpul lui Decius (249-251 d. Hr.) și s-a remarcat prin viața sa sfântă și prin înțelepciune, dar mai ales prin darul minunilor sale, cu care a fost învrednicit încă pe timpul vieții. A luptat prin viu grai și prin scris împotriva ereziilor timpului său și pentru fundamentarea dogmei Sfintei Treimi. Este sărbătorit la 17 noiembrie.

Taumaturgul v. Grigore Taumaturgul.

TAUMATURG s. v. vrăjitor.