tembel, ~ă smf, a [At: IST. AM. 5572 / V: (înv) ~mpel, (reg) tim~ / Pl: ~i, ~e / E: tc tembel] 1-2 (Persoană) nepăsătoare. 3-4 (Persoană) leneșă. 5-6 (Persoană) incapabilă Si: tălâmb (2).

TEMBEL, -Ă, tembeli, -e, adj. Nepăsător, indiferent, indolent, lăsător. Constantin, tembel și fără darul stăruinții, din chiar croiala lui, n-a putut să rămînă la mașini și a trecut la bucătărie. GALACTION, O. I 117. Un elev leneș, tembel și greu de cap. VLAHUȚĂ, O. A. 447. Fata de împărat nu se putu împrieteni cu toți ceilalți fii de împărați, fiindcă cei mai mulți erau năzuroși, tembeli și deșucheați. ISPIRESCU, L. 22.

TEMBEL ~ă (~i, ~e) rar 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește nepăsare, indiferență; nepăsător; indiferent. 2) Care denotă facultăți intelectuale reduse. /<turc. tembel

tembel a. și m. trândav: cei mai mulți erau năzuroși, tembeli și deșuchiați. ISP. [Turc. TEMBEL, leneș].

tembél, -ă adj. (turc. tembel, d. pers. den-bel, care-șĭ hrănește trupu; ngr. tembélis, bg. sîrb. dembel). Apatic, trîndav: popoarele tembele îs menite peiriĭ.

tempel, ~ă a vz tembel

timbel, ~ă a vz tembel

!tembel adj. m., s. m., pl. tembeli; adj. f., s. f. tembelă, pl. tembele

tembel adj. m., pl. tembeli; f. tembelă, pl. tembele

tembel adj. m., pl. tembeli; f. sg. tembelă, pl. tembele

tembel (-lă), adj. – Nepăsător, inert. – Mr., megl. timbel. Tc. (per.) tembel (Șeineanu, II, 355; Lokotsch 2064; Ronzevalle 67), cf. ngr. τεμπέλης, bg., sb. dembel. – Der. tembelîc, s. n. (indolență, apatie); tembelism, s. n. (indolență).

tembel, -ă, tembeli, -e adj. 1. nepăsător, indiferent 2. tâmpit, idiot

TEMBEL adj. v. indiferent.

TEMBEL adj. apatic, delăsător, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, (livr.) impasibil, (reg.) nebriștit, (fig.) rece. (Om ~; atitudine ~.)