TESTAMENT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege. 2. (În sintagmele) Vechiul Testament = prima parte a Bibliei recunoscută și de mozaici și de creștini, cuprinzând textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Hristos). Noul Testament = a doua parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase (de după nașterea lui Hristos), recunoscute numai de creștini. – Din lat. testamentum, fr. testament.

testament sn [At: N. TEST. (1648), (prefață) 473 / V: (îrg) ~mânt (Pl: ~ure), (înv) -om, ~um, ~tăm~, teștamentom, tește~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat testamentum, ger Testament, fr testament, mg testamentum, testamentom] 1 Act juridic unilateral, personal și solemn prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea avutului său Si: (înv) diată, tocmeală (43). 2 (Reg) Joc practicat la priveghi, în care un bătrân e pus să numească flăcăii și fetele cărora le lasă moștenire diferite lucruri, arătate celor de față, fară ca el să le vadă. 3 (Înv) Lege. 4 (Înv) Legislație. 5 (Îs) Vechiul ~ sau ~ul (cel) Vechi Prima parte a Bibliei cuprinzând textele sfinte referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Hristos). 6 (Îs) Noul ~ sau ~ul cel Nou A doua parte a Bibliei cuprinzând evangheliile și alte scrieri religioase (posterioare nașterii lui Hristos). 7 (Înv) Hotărâre definitivă. 8 (Înv; spc) Dispoziție privitoare la cler, dată de domnitor în înțelegere cu capul bisericii. 9 (Înv; fig; irn) Lucru sigur, care nu poate fi pus la îndoială. 10 (Ltî; rar) Dovadă (1). 11 (Îs) ~ olograf Testament (1) scris în întregime, datat și semnat de testator. 12 (Îs) ~ autentic Testament (1) întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege.

TESTAMENT, testamente, s. n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viață, prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. ◊ Testament olograf = testament scris în întregime, datat și semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege. 2. (În sintagmele) Vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzând textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Cristos). Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile și alte scrieri religioase (de după nașterea lui Cristos). – Din lat. testamentum, fr. testament.

TESTAMENT, testamente, s. n. 1. Act prin care cineva dă dispoziții privind dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea averii sale. Numai de n-o fi lăsat vreun testament. DUMITRIU, N. 121. I-am repetat că îi voi lăsa prin testament tot. CAMIL PETRESCU, U. N. 210. Murind marele Petru pîn-a nu se pune în lucrare testamentul lui Dimitrie Cantemir, fiul său, Constantin, puse stăpînire pe toate averile. NEGRUZZI, S. II 144. ◊ Testament olograf v. olograf. Testament mistic sau secret v. mistic. ♦ (Rar) Moștenire. (Fig.) Prețioase antichități grece și latine, testamente ale unei lumi perdute. HASDEU, I. V. 138. 2. (În expr.) Vechiul Testament = parte a bibliei cuprinzînd textele referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (pînă la nașterea lui Hristos). Davidică de la Fărcașa, pînă tipărea o mămăligă, mîntuia de spus pe de rost istoria Vechiului Testament. CREANGĂ, A. 84. Noul Testament = parte a bibliei cuprinzînd evangheliile și alte scrieri religioase (posterioare nașterii lui Hristos).

TESTAMENT s.n. Act prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunînd asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. [Pl. -te, -turi. / < lat. Testamentum, cf. fr. testament].

TESTAMENT s. n. 1. act juridic prin care cineva își exprimă ultimele dorințe, dispunând asupra felului cum va fi împărțită averea după moartea sa. 2. operă tardivă a unui scriitor sau artist, considerată ca ultima expresie a concepțiilor sale estetice ori literare. (< fr. testament, lat. testamentum, germ. Testament)

TESTAMENT testamente n. 1) Act juridic unilateral, personal, revocabil până la moartea autorului, în care o persoană își formulează dispozițiile (cu privire la avere) care urmează a fi îndeplinite după moartea sa. ◊ Vechiul Testament prima parte a Bibliei care cuprinde textele religioase de până la nașterea lui Isus Hristos. Noul Testament a doua parte a Bibliei care conține textele religioase de după nașterea lui Isus Hristos. 2) fig. Operă a unui artist, care constituie expresia supremă a mentalității și artei sale. /

testament n. act autentic prin care cineva declară ultima sa voință și dispune de averea-i după moartea sa; Vechiul-Testament, colecțiunea cărților biblice; Noul-Testament, Evangheliile, Faptele Apostolilor, Epistolele și Apocalipsul.

*testamént n., pl. e (lat. testamentum, d. testari, a testa). Act autentic pin care spuĭ ce să se facă cu averea ta după moartea ta. (Cînd e scris, datat și iscălit de tine, se numește olograf; cînd e primit în prezența judecătoruluĭ și marturilor, se numește public saŭ autentic; cînd e predat judecătoruluĭ în plic închis și sigilat, se numește mistic). Vechĭu Testament, cărțile sfinte din ainte de Hristos (Pentateucu, Profețiĭ și Agiografiĭ); Noul Testament, cărțile sfinte de după Hristos (Evangheliile, Actele Apostolilor, Epistolele și Apocalipsu). V. biblie, diată.

testamânt sn vz testament

testamentom sn vz testament

testamentum sn vz testament

testăment sn vz testament

teștamentom sn vz testament

teștement sn vz testament

testament s. n., pl. testamente

testament s. n., pl. testamente

testament s. n., pl. testamente

testament (-te), s. n. – Act juridic ce cuprinde dorințele cuiva după moarte. Lat. testamentum (sec. XVII). – Der. testa, vb., din fr. tester; testamentar, adj., din fr. testamentaire; testator, adj., din fr. testateur.

TESTAMENT s. v. lege, legislație.

TESTAMENT s. (JUR.) 1. (înv.) diată, tocmeală. (Bun lăsat prin ~.) 2. testament mistic = testament secret; testament secret v. testament mistic.

TESTAMENT s. (JUR.) 1. (înv.) diată, tocmeală. (Bun lăsat prin ~.) 2. testament mistic = testament secret; testament secret = testament mistic.

testament s. v. LEGE. LEGISLAȚIE.