traiectorie [At: DRĂGHICEANU, C. 7 / P: tra-iec-to-ri-e / V: (înv) ~aje~, ~ajeto~ / Pl: ~ii / E: fr trajectoire] 1 sf Drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare Si: traiect (4). 2 sf (Pex) Reprezentare grafică a unei traiectorii (1). 3-4 sf, a (Linie curbă) descrisă de un punct material.

TRAIECTORIE, traiectorii, s. f. Drumul parcurs în spațiu de un corp în mișcare; p. ext. reprezentarea grafică a acestui drum. Arborii se făcură mai mici, plecîndu-se sub traiectoria grea a șuierelor. CAMILAR, N. I 430. Cîteva săgeți urmară o traiectorie mai ocolită și ajunseră pînă în pereții palatului. PAS, Z. III 244.

TRAIECTORIE s.f. Drumul descris în spațiu de un corp în mișcare. ♦ Reprezentare grafică a acestui drum. [Pron. tra-iec-to-ri-e, gen. -iei. / cf. fr. trajectoire, după traiect].

TRAIECTORIE s. f. curbă descrisă de centrul de greutate al unui mobil; (p. ext.) reprezentare grafică a unei astfel de curbe. ◊ drum parcurs în spațiu de un corp în mișcare; traiect, parcurs. ◊ (mat.) curbă având o proprietate dată. (< fr. trajectoire) corectat(ă)

TRAIECTORIE ~i f. 1) Drum în spațiu parcurs de un corp în mișcare; traseu. 2) Reprezentare grafică a acestui drum parcurs de un corp. /<fr. trajectoire

trajectorie sf vz traiectorie

trajetorie sf vz traiectorie

trajectorie f. linie dreaptă sau curbă ce urmează un corp aruncat în spațiu.

traiectorie (desp. -ri-e) s. f., art. traiectoria (desp. -ri-a), g.-d. art. traiectoriei; pl. traiectorii, art. traiectoriile (desp. -ri-i-)

traiectorie (-ri-e) s. f., art. traiectoria (-ri-a), g.-d. art. traiectoriei; pl. traiectorii, art. traiectoriile (-ri-i-)

traiectorie s. f. (sil. -ri-e), art. traiectoria (sil. -ri-a), g.-d. art. traiectoriei; pl. traiectorii, art. traiectoriile (sil. -ri-i-)

traiectorie

CORECTAREA TRAIECTORIEI sistem de corecție altimetrică a presiunii la admisie care reglează cantitatea de aer îmbunătățind amestecul carburant-comburant (și care intră automat în funcțiune când avionul decolează de pe aeroporturi cu cote de nivel mari în raport cu nivelul mării).

TRAIECTORIE s. 1. v. rută. 2. traiect, traseu. (~ parcursă de un proiectil.)

TRAIECTORIE s. 1. drum, itinerar, parcurs, rută, traiect, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., în Mold.) șleau. (~ urmată de un vehicul.) 2. traiect, traseu. (~ parcursă de un proiectil.)