trapezare sf [At: (a. 1670) BUL. COM. IST. IV, 32 / V: (înv) ~rie, trepăz~, trep~ sfi ~ar, ~riu sn / Pl: ~zări / E: ngr τραπεζάρειον, -ζαρεῖον] (Înv) 1 Trapeză (1). 2 Pristol.

TRAPEZARE, trapezări, s. f. (Învechit) Trapeză (1). Această groaznică scenă se petrecea, ne spune cronica, în trapezarea monăstirii. ODOBESCU, S. I 442.

trapezare f. masa pe care se servește liturghia. [Gr. mod.].

trapezar² sn vz trapezare

trapezarie sf vz trapezare

trapezariu sn vz trapezare

trepăzare sf vz trapezare

trepezare sf vz trapezare

trapezare (înv.) s. f., g.-d. art. trapezării; pl. trapezări

trapezare (înv.) s. f., g.-d. art. trapezării; pl. trapezări

trapezare s. f., g.-d. art. trapezării; pl. trapezări

TRAPEZARE s. v. refector, trapeză.

trapezare s. v. REFECTOR. TRAPEZĂ.

TRAPEZARE s.f. (Mold., ȚR) Trapeză. A: leșind din biserică s-au suit la trapezarea egumănului. N. COSTIN. Să făcea o masă și egumenilor de la toate mănăstirile . . . la o trapezare unde să găsea loc mai lung. GHEORGACHI. B: L-au dus în trepezare și, de stîlpul cel mare legîndu-l, l-au sugrumat. R. POPESCU. Văriante: trepezare (R. POPESCU). Etimologie: ngr. trapezárion. _ Vezi și trapezărie, trăpezar. Cf. t r a p e z ă r i e.

TREPEZARE s.f. v. trapezare.