TRATĂ, trate, s. f. Cambie prin care creditorul dispune unui debitor al său să plătească o sumă de bani unei alte persoane la o dată precizată; poliță. – Din it. tratta.

trată sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~te / E: it tratta, ger Tratte] Cambie prin care o persoană fizică sau juridică, în calitate de creditor, dispune unui debitor al său să plătească o sumă de bani unei alte persoane, la o anumită dată Si: poliță², (rar) acceptă.

TRATĂ, trate, s. f. Cambie care, în virtutea unei clauze speciale, se cedează spre încasare altei persoane decât creditorul; poliță. – Din it. tratta.

TRATĂ, trate, s. f. Cambie care, în virtutea unei clauze speciale, se cedează spre încasare altei persoane.

TRATĂ s.f. Cambie care, în baza unei clauze speciale, se cedează spre încasare altei persoane decît creditorul; poliță. [< it. tratta, cf. fr. traite].

TRATĂ s. f. titlu de credit pe termen scurt care, în baza unei clauze speciale, se cedează spre încasare altei persoane decât creditorul; poliță. (< it. tratta, germ. Tratte)

trată f. poliță de plătit aducătorului o sumă anumită (= it. tratta).

*trátă f., pl. e (it. tratta, trată, fem. d. tratto, tras; fr. traite). Com. Poliță, adeverință de împrumut.

trată s. f., g.-d. art. tratei; pl. trate

trată s. f., g.-d. art. tratei; pl. trate

trată s. f., pl. trate

TRATĂ s. v. poliță.

TRATĂ s. (FIN.) cambie, poliță, (înv.) obligă, sinet, (germanism înv.) vecsel.