triunghi sn [At: GEOMETRIA, A. M. 16710 / P: tri-u~ / V: (înv) trei~ / Pl: ~uri / E: tri¹- + unghi cf lat triangulum, fr triangle, it triangolo] 1 Poligon format din trei laturi care se întâlnesc două câte două, formând trei unghiuri interne Si: (înv) trianglu (1), trigon (1), trilater. 2 (Îla) În ~ Triunghiular (1). 3 (Pex) Figură (din obiecte, persoane, păsări etc.) având forma unui triunghi (1). 4 (Muz; înv) Trianglu (2).

TRIUNGHI, triunghiuri, s. n. 1. Poligon format din trei laturi care se întretaie două cîte două, formînd trei unghiuri interne. Cocori... fumurii privesc în zare, căutînd parcă o lature de triunghi. ANGHEL, PR. 113. Numai o poartă închisă n-au putut-o trece niciodată. Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de foc. EMINESCU, N. 68. ◊ Triunghi dreptunghi v. dreptunghi. Triunghi isoscel v. isoscel. Triunghi obtuzunghi v. obtuzunghi. 2. Grup de trei sau de mai multe ființe sau lucruri, ale căror puncte (extreme) de așezare, dacă ar fi unite prin linii, ar reprezenta vîrfurile unui triunghi. Cocoarele mă salută din înaltul cerului, trecînd în mari triunghiuri călătoare. ALECSANDRI, S. 151. 3. (Muz.) Trianglu. modificată

TRIUNGHI s.n. 1. Poligon cu trei laturi. 2. Grup de trei sau de mai multe ființe sau lucruri dispuse astfel încît unind punctele în care stau s-ar obține un poligon cu trei laturi. 3. (Muz.) Trianglu. [Pron. tri-unghi. / < tri- + unghi, după fr. triangle, it. triangolo, lat. triangulum].

TRIUNGHI s. n. poligon cu trei laturi. ◊ suprafața de această formă, la intersecție de drumuri, pentru dirijarea circulației. (după fr. triangle)

*triúnghĭ n., pl. urĭ (tri- și unghĭ după lat. triángulus). Geom. Figură în treĭ colțurĭ: suprafața unuĭ triunghĭ e egală cu baza înmulțită cu jumătatea înălțimiĭ. (V. echilateral, isoscel, scalen, dreptunghĭ). Muz. Un instrument muzical triangular făcut dintr’o vargă de oțel pe care-l loveștĭ c’o vargă tot de oțel.

treiunghi sn vz triunghi

stea-triunghi s. f., adj. inv. (tehn.) Comutator care permite ca la tensiunea trifazică să se treacă de la legătura în stea la legătura în triunghi ◊ „În fotografie [...] noul tip al comutatorului automat stea-triunghi de 25 A, realizat în întreprindere.” Sc. 26 I 61 p. 1 //din stea + triunghi; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 393//

triunghiu n. triangul.

triunghi s. n., pl. triunghiuri

triunghi s. n., pl. triunghiuri

triunghi s. n., pl. triunghiuri

triunghi (i-u)

triunghiu, -ghiuri.

triunghi (-iuri), s. n. – Trilater. De la unghi, după lat. triangulus, fr. triangle. – Der. triunghiular, adj. (trigonal).

triunghi (trianglu) (it. trianglo; engl. triangle; fr. triangle; germ. Triangel), instrument de percuție* idiofon. Este cunoscut din antic. de mai multe popoare: evrei, greci și romani și avea diferite forme: circular, dreptunghiular și triunghiular. Astăzi se utilizează numai cel de formă triunghiulară echilaterală, neînchisă. Este construit dintr-o tijă de oțel fin și suspendat pe un suport. Sunetul se obține lovind instr. cu o baghetă (2) de metal. T. a fost introdus în orch. simf. în sec. 19.

triunghi conjugal expr. (livr.) căsnicie în care unul dintre soți este infidel, întreținând relații sexuale cu o terță persoană.

TRIUNGHI s. 1. (GEOM.) (înv.) triangul. 2. (MUZ.) trianglu.

TRIUNGHI s. 1. (GEOM.) (înv.) triangul. 2. (MUZ.) trianglu.