12 definiții pentru troncăni

din care

Explicative DEX

TRONCĂNI, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ăni.

troncăni vi [At: PANN, P. V. I, 28/3 / Pzi: ~nesc, (reg) troncăn, 3 (reg) troncăne / E: tronc1 + -ăni] 1 (Pfm) A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de ceva Si: (reg) a trăncăni1 (1), a troncăi (1). 2 (Reg; fig) A trăncăni1 (4).

TRONCĂNI, troncănesc, vb. IV. 1. Intranz. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. 2. Tranz. Fig. A flecări, a trăncăni. – Tronc + suf. -ani.

TRONCĂNI, troncănesc, vb. IV. Intranz. 1. A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de ceva. Cînd a sărit împăratu și țiganul în el, le-a troncănit oasăle de cazan. ȘEZ. VI 109. 2. Fig. A trăncăni. Silă de vorbă îmi face, tot să troncănească-i place. PANN, P. V. I 15. ◊ Tranz. Moș Nichifor îndată troncănea cîte una cam de aceste: «Ia mai dați-vă și pe jos». CREANGĂ, P. 107.

A TRONCĂNI ~esc intranz. A face zgomot, izbindu-se de ceva; a face „tronc”. /tronc + suf. ~ăni

troncănì v. V. trăncăni: tot să troncănească îi place PANN.

troncănesc v. intr. (d. tronc). Trăncănesc. Hodorogesc, fac huĭet răsturnînd lucrurile.

Ortografice DOOM

troncăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănesc, 3 sg. troncănește, imperf. 1 troncăneam; conj. prez. 1 sg. să troncănesc, 3 să troncănească

troncăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănesc, imperf. 3 sg. troncănea; conj. prez. 3 să troncănească

troncăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. troncănesc, imperf. 3 sg. troncănea; conj. prez. 3 sg. și pl. troncănească

Sinonime

TRONCĂNI vb. v. durăi, durui, flecări, hodorogi, hurui, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.

troncăni vb. v. DURĂI. DURUI. FLECĂRI. HODOROGI. HURUI. ÎNDRUGA. PĂLĂVRĂGI. SPOROVĂI. TRĂNCĂNI.

Intrare: troncăni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • troncăni
  • troncănire
  • troncănit
  • troncănitu‑
  • troncănind
  • troncănindu‑
singular plural
  • troncănește
  • troncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • troncănesc
(să)
  • troncănesc
  • troncăneam
  • troncănii
  • troncănisem
a II-a (tu)
  • troncănești
(să)
  • troncănești
  • troncăneai
  • troncăniși
  • troncăniseși
a III-a (el, ea)
  • troncănește
(să)
  • troncănească
  • troncănea
  • troncăni
  • troncănise
plural I (noi)
  • troncănim
(să)
  • troncănim
  • troncăneam
  • troncănirăm
  • troncăniserăm
  • troncănisem
a II-a (voi)
  • troncăniți
(să)
  • troncăniți
  • troncăneați
  • troncănirăți
  • troncăniserăți
  • troncăniseți
a III-a (ei, ele)
  • troncănesc
(să)
  • troncănească
  • troncăneau
  • troncăni
  • troncăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

troncăni, troncănescverb

  • 1. intranzitiv A face zgomot izbindu-se de ceva sau izbind un obiect de altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cînd a sărit împăratu și țiganul în el, le-a troncănit oasăle de cazan. ȘEZ. VI 109. DLRLC
  • 2. tranzitiv figurat Flecări, trăncăni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Silă de vorbă îmi face, tot să troncănească-i place. PANN, P. V. I 15. DLRLC
    • format_quote Moș Nichifor îndată troncănea cîte una cam de aceste: «Ia mai dați-vă și pe jos». CREANGĂ, P. 107. DLRLC
etimologie:
  • Tronc + -ăni. DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.