turban sn [At: LB / V: (reg) du~, (înv) tăr~, tulb~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr turban] 1 Acoperământ pentru cap, format dintr-o fâșie lungă de stofă, de mătase sau de pânză (de obicei albă), pe care o poartă bărbații din unele țări orientale, înfășurată de mai multe ori în juml capului Si: cealma. 2 Acoperământ pentrucap, format dintr-o fâșie din diverse materiale textile, pe care femeile și-o înfășoară în juml capului, în loc de broboadă sau de pălărie Si: (reg) tulpan (3).

TURBAN, turbane, s. n. Bandă de stofă, de mătase sau de pînză, de obicei albă, pe care o poartă la unele popoare orientale bărbații, înfășurată de mai multe ori în jurul capului. În loc de pălărie, își răsucea cu artă pe cap un fel de broboadă, ca un turban, de mătase aurie cu bande verzi. BART, E. 100. Turbanul îi cade și-l lasă căzut. COȘBUC, P. I 206. Port un turban de matasă. NEGRUZZI, S. II 128. ◊ Fig. (Simbolizînd armata turcă) Mihai Viteazul... gonea dîra de... turbane risipite pînă în văgăunele Balcanilor. VLAHUȚĂ, R. P. 13.

TURBAN s.n. Învelitoare de stofă, de mătase sau de pînză cu care își înfășoară capul bărbații la unele popoare orientale. ♦ Șal înfășurat de femei în jurul capului. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. turban, cf. pers. dulbänd].

TURBAN s. n. învelitoare de stofă, mătase sau pânză cu care își acoperă capul bărbații la unele popoare orientale. ◊ șal înfășurat de femei în jurul capului. (< fr. turban)

TURBAN ~e n. 1) (în unele țări orientale) Acoperământ pentru cap, purtat de bărbați, constând dintr-o bandă lungă de pânză (albă) care se înfășoară în jurul capului. 2) Acoperământ pentru cap purtat de femei în loc de pălărie. /<turc. turban

turban n. 1. broboadă de tulpan alb cu care Turcii (și alte popoare orientale) își înfășoară capul: hainele și turbanul Pașei BĂLC.; 2. broboada analogă purtată înainte de boieroaice: cocoanele cele tinere se purtau legate la cap cu turban GHICA. [Vorbă europeană de aceeași origină cu tulpan].

turbán n., pl. e (it. turbante, fr. turban, d. turc. tülbend, muselină, turban. V. tulpan). Vechĭ. Tulpan, muselină: cocoanele cele tinere se purtaŭ legate la cap cu turban (Șăĭn.). Azĭ (după fr.). Cealma, pînză supțire înfășurată în prejuru capuluĭ (la orientalĭ).

tărban sn vz turban

tulban sn vz turban

turban s. n., pl. turbane

turban s. n., pl. turbane

turban s. n., pl. turbane

turban, -ne.

TURBAN s. (înv.) cealma, saric, turluban. (Purta ~ pe cap.)

TURBAN s. (înv.) cealma, saric, turluban. (Purta ~ pe cap.)