turci [At: R. POPESCU, CM. I, 292 / Pzi: ~rcesc / E: turc] 1-2 vtr A (se) asimila cu populația turcă (22) și, în special, cu religia mahomedană. 3 vt (Pfm) A bate pe cineva. 4 vr (Pfm; fig) A se ameți de băutură Si: a se îmbăta.

TURCI, turcesc, vb. IV. Refl. 1. A renunța la naționalitatea sa, adoptînd limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor; a deveni turc. Dintr-o împrejurare sau dintr-alta, de voie sau de nevoie, s-a turcit. GHICA, A. 18. Dimitrie s-a dus în Crimeea și s-a turcit. BĂLCESCU, O. I 97. Turcește-te, Iancule, și te dă pe legea noastră. MAT. FOLK. 731. ♦ Tranz. A sili pe cineva să adopte limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor. Prindeau la tineri și-i duceau în țara lor, unde îi turceau și îi băgau în oastea ianicerilor. ISPIRESCU, M. V. 5. Împăratu-i întreba: – Turcit-ați pe Iancu-vodă? MAT. FOLK. 732. 2. (Familiar) A se ameți de băutură, a se îmbăta. În sara aceea mă cam turcisem eu – nu prea eram obișnuit cu vinul. SADOVEANU, O. I 399.

A TURCI, turcesc tranz. A face să se turcească. /Din turc

A SE TURCI mă ~esc intranz. A adopta limba, cultura și obiceiurile turcilor; a deveni asemănător cu turcii. /Din turc

turcì v. a (se) face turc, a primi religiunea mahomedană: mulți creștini s’au turcit.

turcesc, ~ească [At: URECHE, L. 123 / V: (îvr) tor~ / Pl: ~ești / E: turc + -esc] 1-2 a Care aparține Turciei sau turcilor (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlâu, turc (20-21). 3 a Originar din Turcia Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlău, turc (22). 4-5 a Privitor la Turcia sau la turci (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlâu, turc (23-24). 6-7 a Caracteristic Turciei sau turcilor (4) Si: otoman, (înv) osman, osmanic, osmanlău, turc (25-26). 8 a Ca al turcilor (4) Si: turc (27). 9 a (Pex) Mahomedan. 10 a (Pop; îs) Dreptate (sau judecată) ~ească Dreptate (sau judecată) arbitrară. 11 a (Pop; îs) Dobândă ~ească Dobândă cămătărească. 12 a (Îs) Cafea ~ească Băutură preparată dintr-o pulbere fină, obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu zahăr. 13 a (Îs) Baie ~ească Baie de abur. 14 a (Pop; îs) Zmeu ~ Zmeu făcut din hârtie legată cu ață în două colțuri și cu o coadă mică de cârpă și care, atunci când se înalță, se clatină mereu Si: turcaleț¹. 15 a (Mun; îc) Mere-~ești Varietate de mere lunguiețe, de culoare roșie. 16 a (Reg; îc) Pere-~ești Pere-murgi Cf murg¹. 17 a (Înv; îc) Struguri-~ești Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. 18 a (Îs) Alune ~ești Fructele comestibile ale arbustului Corylus Colurna. 19 a (Îas) Fructele comestibile ale arbustului Corylus tubulosa. 20 a (Îc) Dovleac (sau, pop, bostan)- ~ Varietate de dovleac cu fructul mare, turtit, comestibil Si: dovleac-alb (Cucurbita maxima). 21 a (Îc) Porumb (sau, pop, păpușoi)-~ Varietate de porumb cu știulete gros, format din multe rânduri de boabe de culoare albicioasă. 22 a (Bot; îc) Izmă-~ească Izmă-creață (Mentha suaveolens). 23 a (Mun; îc) Găină-~ească Specie de găină pitică. 24 a (Pfm; îe) A fi ca o (sau cu obraz de) babă ~ească Se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. 25 a (Fam; îs) Față ~ească Față încruntată. 26-27 sf, a (Rar; șîs limba ~ească) Turca (18-19).

2) turcésc v. tr. Prefac în Turc saŭ în musulman. – Și turcífic, a -á (neol.).

turci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcesc, 3 sg. turcește, imperf. 1 turceam; conj. prez. 1 sg. să turcesc, 3 să turcească

turci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcesc, imperf. 3 sg. turcea; conj. prez. 3 să turcească

turci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcesc, imperf. 3 sg. turcea; conj. prez. 3 sg. și pl. turcească

turci, turcesc v. r. a se îmbăta, a fi în stare de ebrietate

TURCI vb. v. ameți, chercheli, îmbăta, turmenta.

TURCI vb. (înv. și pop.) a se păgâni.

TURCI s. v. păpădie.

turci s. v. PĂPĂDIE.

TURCI vb. (înv. și pop.) a se păgîni.

turci vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. ÎMBĂTA. TURMENTA.