tâlhușag sn [At: VARLAAM, C. 161 / V: (înv) tăl~ / Pl: ~uri / E: mg tolvajság] (Înv) Tâlhărie (1).

tălhușag sn vz tâlhușag

tîlhușág n., pl. urĭ (ung. tolvajság). L. V. Tîlhărie.

TÂLHUȘAG s. v. banditism, furat, furătură, furt, gangsterism, hoție, jaf, pungășeală, pungășie, tâlhărie.

tîlhușag s. v. BANDITISM. FURAT. FURĂTURĂ. FURT. GANGSTERISM. HOȚIE. JAF. PUNGĂȘEALĂ. PUNGĂȘIE. TÎLHĂRIE.

TÎLHUȘAG s. n. (Mold.) Tîlhărie. Să cade a tot omul creștin să-ș ferească ochiul menței sale ... de asuprele și de tîlhușaguri. VARLAAM. Mearge să facă vreo răotate, ce se dzice furtușag, tălhușag (t î l h ă r i e MUNT.) PRAV. Cel mîndru să leapede mîndriia . . ., tîlhariul tîlhușagul. CA 1753, 90^r. Iaste sătul un neam prea războinic, pururea viețuind în tîlhușaguri. I, 10^r; cf. AXINTE URICARIUL; CANTEMIR, HR.; NCCD (gl). Etimologie: magh. tolvajság. Vezi și tîlhui. Cf. j a c, j ă c u i r e, l o t r i e, t î l h ă r i t.