tânjală sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~auă, ~jea, ~jea~ / Pl: ~jeli, (reg) ~jele / E: vsl *таѫало cf pn cięźadło] 1 Proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite la jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari Si: (reg) tânjăl (1), tănjălar (1), tânjăloi, tănjălău, tâșlă. 2 (Pop; d. animale de tracțiune; îe) A se lăsa pe ~ A trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală (1)). 3 (Pfm; d. oameni; îae) A lucra încet, cu lene. 4 (Pfm; d. oameni; îae) A neglija lucrul. 5 (Pop; îe) A mâna pe ~ A mâna încet. 6 (Reg; îe) A pune umărul la ~ A se pune serios pe muncă. 7 (Reg; dep) Persoană înaltă și slabă. 8 (Reg) Tânjăluță. 9 (Reg) Parte a joagărului cu ajutorul căreia se pune în mișcare jugul cu ferăstrăul Si: (reg) iapă, mâtcă. 10 (Îrg) Unitate de măsură pentru terenuri agricole, echivalentă cu 28 de prăjini.

TÂNJALĂ ~eli f. Proțap (suplimentar) folosit pentru a uni jugul de uneltele agricole sau pentru a înjuga două perechi de boi. ◊ A se lăsa pe ~ a) a trage (cu greu și) foarte încet; b) a lucra încet, cu lene, fără tragere de inimă. [G.-D. tânjelii] /<sl. tenžalo

tânjală f. Mold. al doilea proțap legat de oiște când se înjugă patru boi: n-an pe tânjală CR. a se lăsa pe tânjală, a se da lenei: cată de nu te lăsă pe tânjală Cr. [Slav. *TẼJELI (cf. rus. TĬAJELĬ, tânjală)].

tânjauă sf vz tânjală

tânjea sf vz tânjală

tânjeală² sf vz tânjală

TINJEALĂ^[1] s. f. v. tînjală.

TÎNJALĂ, tînjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală (plugul, grapa, tăvălugul etc.) sau pentru a transporta greutăți mari, pe care le tîrăște după sine. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tînjală... nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. CREANGĂ, P. 38. Pune-oi boii la tînjală Și-oi scoate gunoiu-afară. SEVASTOS, C. 261. Dragă, hai de mă sărută, Că-ți dau boii de la rudă, Puică, hai ș-a doua oară, Că-ți dau și cei din tînjală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 78. ◊ Expr. A mîna pe tînjală = a mîna încet. Dacă-i drumețul ros pe la cot... Mîn pe tînjală numai de-un zlot. ALECSANDRI, T. 46. A se lăsa pe tînjală = (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet sau de loc (sprijinindu-se pe tînjală); fig. (despre oameni) a slăbi ritmul în muncă, a neglija sau a amîna lucrul. Are grijă... să nu tragă unii boi, iar ceilalți «să se lase pe tînjală», adică să nu tragă de loc. PAMFILE, A. R. 51. S-a lăsat pe tînjală, și în trei ani, el, care era atît de expeditiv în alte daraveri, nu și-a putut trece nici un examen. VLAHUȚĂ, O. A. 455. – Pl. și: tînjele (MARIAN, Î. 537, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 461).

tînjálă f., pl. e (vsl. tenžalo, d. tenžiti, a trage, a tîrî. V. potîng, stejesc, stînjinesc). Prăjina cu care se prelungește proțapu (de care se leagă pintr’o cîrceĭe) cînd vreĭ să’njugĭ maĭ mult de cît doĭ boĭ. Prăjina care, fiind înțepenită’n jug, servește la tîrît o căpiță, o grapă, un tăvăluc, un plug ș. a. Fig. A te lăsa pe tînjală, a te lenevi, a’ncepe să lucrezĭ maĭ alene. V. rudă 2.

tânjală (proțap) s. f., g.-d. art. tânjelii; pl. tânjeli (și în: a se lăsa pe tânjală)

tânjală s. f., g.-d. art. tânjelii; pl. tânjeli

tânjală s. f., g.-d. art. tânjelii; pl. tânjeli

tînjală, pl. tînjeli

tînjală (-jeli), s. f. – 1. Oiște de căruță care se adaugă cînd se folosește un alt atelaj sau pereche de boi. – 2. Oiște care unește jugul la povara trasă pe boroană. Sl. tęžalo (Cihac, II, 411; Ivănescu, BF, VI, 104). – Der. tînjelar, s. n. (oiște atașată); tînjeluță, s. f. (furca terminală a oiștei sau oiștea atașată).

a se lăsa pe tânjeală^[1] expr. a deveni leneș.

TÂNJALĂ s. v. iapă, oiște, proțap.

TÂNJALĂ s. (TEHN.) (reg.) prigon, tânjel, (Mold.) tânjălău, tânjelar. (~ la car.)

TÎNJALĂ s. (TEHN.) (reg.) prigon, tînjel, (Mold.) tînjălău, tînjelar. (~ la car.)

tînjală s. v. IAPĂ. OIȘTE. PROȚAP.