tălpigă f. Mold. 1. călcătorul scaunului de doage; 2. pl. călcătorii sau iepele stativelor. [V. talpă 5].

tălpícă și -ígă f., pl. ĭ (dim. d. talpă). Pedală, pĭesă de apesat cu talpa la o mașină (de ex., la războĭu de țesut, la scăunoaĭe, la piano ș.a.). Skiŭ, lungă talpă de lemn p. patinat. V. potnog.

tălpigă, -gi.

TĂLPIGĂ s. v. călcător, talpă.

tălpigă s. v. CĂLCĂTOR. TALPĂ.

tălpígă, tălpigi, s.f. (reg.) Talpa din lemn în care se înfige furca, de pe care se toarce cânepa, iarna, în șezători. – Din talpă + suf. -ică / -igă (Scriban).