TĂRTĂCUȚĂ, tărtăcuțe, s. f. 1. Plantă târâtoare sau agățătoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiețe, roșii și cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumeț) Cap. ♦ Ființă mică, bondoacă. – Tătarcă + suf. -uță.

TĂRTĂCUȚĂ ~e f. Cap de om (prost). /tătarcă + suf. ~uță

tărtăcuță s. f., g.-d. art. tărtăcuței; pl. tărtăcuțe

COCCINIA Wight et Arn., COCCINIA, TĂRTĂCUȚĂ, fam. Cucurbitaceae. Gen originar din Asia tropicală, Africa, cca 22 specii, agățătoare sau întinse pe sol, de obicei cu rizom îngroșat. Frunze lobate sau colțuroase, pe partea inferioară uneori glanduloase, cîrcei simpli sau bifurcați. Flori mari, albe sau galbene, dioice, cele mascule cu stamine împreunate, cele femele, cu 3 stamine sterile, lunguiețe, stil prelungit, un stigmat trilobat, caliciu scurt, campanulat, corolă campanulată cu 5 lacinii și vîrf ascuțit. Fruct (bacă) cilindric sau lunguieț, cu multe semințe.

TĂRTĂCUȚĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubetă, curcubețea, tărtănică, tătarcă. 2. v. tâlv.

TĂRTĂCUȚĂ s. v. cap.